Prima pagină » Știri externe » Sprijin neașteptat pentru Donald TRUMP, în SUA. Cine a anunțat că-l votează la „prezidențiale”/„Biden e un dezastru!”

Sprijin neașteptat pentru Donald TRUMP, în SUA. Cine a anunțat că-l votează la „prezidențiale”/„Biden e un dezastru!”

Sprijin neașteptat pentru Donald TRUMP, în SUA. Cine a anunțat că-l votează la „prezidențiale”/„Biden e un dezastru!”

Nikki Haley, fosta candidată republicană la Casa Albă, care l-a criticat aspru pe Donald Trump în trecut, a anunţat că va vota pentru el la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Decizia este una surprinzătoare, sprijinul pe care îl primește acum Trump fiind destul de important în perspectiva campaniei electorale care urmează.

Nikki Haley: „Va securiza frontiera”

„Îmi plasez priorităţile într-un preşedinte care îi va sprijini pe aliaţii noştri şi îi va trage la răspundere pe inamicii noştri, care va securiza frontiera – fără scuze -, un preşedinte care va sprijini capitalismul şi libertatea”, a spus ea în cursul unei intervenţii la un think tank conservator.

„Trump nu a fost perfect în aceste probleme. Am clarificat acest lucru de multe ori. Dar, preşedintele democrat Joe Biden este un dezastru. Aşa că voi vota pentru Trump!”, a transmis Nikki Haley.

Apreciată de mulţi alegători republicani moderaţi şi de tabăra independenţilor/indecișilor, fosta ambasadoare al lui Donald Trump la ONU a lansat, totuşi, un avertisment.

Trump ar urma „să întindă mâna milioanelor de oameni care m-au votat şi care continuă să mă susţină şi să nu plece de la principiul că aceştia se vor alinia în spatele lui”, a subliniat Halley.

Acest anunţ ar putea să schimbe situaţia în rândul candidaţilor la vicepreşedinţie în tabăra republicană, chiar dacă Trump a afirmat recent că Nikki Haley nu este una dintre persoanele pe care le ia în considerare pentru această funcţie.

Pachet suspect cu două fiole de sânge, livrat Partidului Republican

Sediul Comitetului Național Republican din Washington a fost evacuat pentru scurt timp miercuri, 22 mai, după ce un pachet suspect care conținea două fiole de sânge a fost livrat în clădire, a anunțat Poliția.

Președintele RNC, Michael Whatley, a declarat că fiolele de sânge au fost trimise la sediul organizației, ceea ce a determinat evacuarea clădirii. Într-o declarație, el a numit acest lucru un „atac revoltător”.

RNC, organizația-mamă a Partidului Republican, joacă un rol important în campania fostului președinte Donald Trump, care îl va înfrunta pe democratul Joe Biden în alegerile din 5 noiembrie.

Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a calificat drept „îngrijorătoare” informațiile despre fiolele de sânge. Casa Albă „condamnă orice violență politică, amenințări sau intimidare”, a transmis ea.

Inițial, autoritățile au închis o stradă și au îndrumat personalul și alte persoane să evite zona, care se află în apropierea clădirii Capitoliului SUA. Angajații au reintrat în birouri după eveniment, iar Poliția a părăsit locul, potrivit unui martor citat de Reuters.

„Sursa pachetului și conținutul acestuia vor fi investigate în continuare”, a precizat Poliția Capitoliului într-un comunicat de presă.

CITEȘTE ȘI:

Bloomberg: „Fie că este vorba de Xi Jinping sau de Donald Trump, UE pare VULNERABILĂ” /Este necesară consolidarea autonomiei strategice

Axios.com: Conservatorii britanici riscă să PIARDĂ guvernarea după scrutinul parlamentar anticipat

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și