SPRIJIN pentru Călin Georgescu? Brad Parscale, fostul manager de campanie al lui Donald Trump, va sosi la Bucureşti

Publicat: 02 12. 2024, 12:01
Actualizat: 02 12. 2024, 12:02

Brad Parscale, fostul manager de campanie al lui Donald Trump, va sosi la București în zilele următoare, chiar înaintea turului al doilea al alegerilor prezidențiale.

Brad Parscale a făcut anunțul pe X și pare a sugera că unul dintre scopurile vizitei ar fi să-l sprijine pe Călin Georgescu, candidatul-surpriză la alegerile prezidenţiale.

„Este foarte probabil ca România să devină măreață din nou după alegerile de duminica viitoare. Sunt nerăbdător să văd ce va realiza @campnucleus în continuare. Pentru presa din România: am fost director digital în 2016, manager de campanie în 2020, iar @campnucleus a sprijinit campania din 2024”, a scris Brad Parscale pe X.

Victor Ciutacu: „Va ateriza în curând la București. Ghiciți pentru cine…”

Jurnalistul România TV Victor Ciutacu a alimentat speculațiile cu privire la scopul vizitei lui Brad Parscale la București.

Acesta a scris pe platforma X că Brad Parscale va ateriza la București și a lansat și o provocare urmăritorilor săi.

„Brad Parscale, managerul de campanie al lui Donald Trump și al Partidului Republican, va ateriza în curând la București. Ghiciți pentru cine…”, a scris Victor Ciutacu.

  • Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat decizia privind anularea turului 1 al alegerilor prezidențiale pentru 2 decembrie 2024.
  • Curtea Constituţională, care urma să se pronunțe vineri pe cererea de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, a amânat decizia pentru luni, 2 decembrie.

„În ziua de 29 noiembrie 2024, Plenul Curții Constituționale, având în vedere că urmează să fie înaintate de către Biroul Electoral Central rezultatele reverificării și renumărării buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, a decis să amâne cauzele pentru data de 2 decembrie 2024, ora 17,00”, s-a precizat într-un comunicat al CCR.

Brad Parscale a venit la București și în vara anului 2023

În luna iulie a anului 2023, Brad Parscale – influentul strateg care s-a aflat în spatele fostului președinte american Donald Trump – s-a întâlnit, la București, cu consultantul politic Adrian Thiess, nimeni altul decât omul de afaceri care l-a adus la București, în anul 2010, atunci când a lansat ziarul „Puterea”,  pe Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al Uniunii Sovietice.

Gândul a prezentat imagini în exclusivitate cu cei doi strategi de calibru pentru care culisele politicii făcute la cel mai înalt nivel nu mai prezintă mistere neelucidate.

Brad Parscale – născut în anul 1976, fost director media digitală pentru campania prezidențială a lui Donald Trump din anul 2016, fost consilier principal pentru date & operațiuni digitale în campania prezidențială din 2020 a lui Trump și manager de campanie – este nu numai un expert IT, dar și un strateg politic de top.

În exclusivitate pentru Gândul, Adrian Thiess a declarat, la momentul respectiv, că Brad Parscale a venit în România la invitația sa.

„Brad Parscale a venit la invitația mea în România. Brad, între timp, a creat mai multe companii care au un succes impresionant. Combină inteligența artificială în campaniile electorale, pe platforme extrem de interesante.Ideea este aceea de a începe o colaborare, inclusiv pe piața din România și nu numai, e vorba despre întreaga regiune”, a declarat Adrian Thiess. (mai multe informații și imagini AICI)


Citește și:

Joe Biden și-a GRAȚIAT fiul, pe final de mandat la Casa Albă! Hunter era acuzat de fraudă fiscală și posesie ilegală de arme de foc

Zeci de morți în urma unor ciocniri VIOLENTE între suporteri, la un meci de fotbal: „Morga este plină”

Ursula von der Leyen regretă îndepărtarea GEORGIEI de parcursul european /„Ușa UE rămâne deschisă”

Dmitri Medvedev vede o „tentativă de revoluție” în Georgia: „Ia rapid calea Ucrainei, astfel de lucruri se termină foarte prost”

The Guardian: Călin Georgescu, cel mai nou lider populist al Europei /The Times: „Un politician pro-Putin pe flancul estic al NATO”