„Știm că suntem într-o perioadă în care teroriștii și instigatorii la acte de violență încearcă să genereze noi confruntări. Toți cetățenii trebuie să fie vigilenți, începând cu membrii serviciilor de securitate”, a declarat luni premierul Benjamin Netanyahu, citat de cotidianul Le Figaro.
În contextul Marilor Sărbători evreiești, începute cu Rosh Hashanah (Noul An, celebrat pe 3 octombrie 2016) și culminând cu Yom Kippur (Ziua Ispășirii, pe 12 octombrie 2016), serviciile de securitate israeliene au luat măsuri speciale în marile orașe. Mii de agenți de poliție sunt mobilizați în Ierusalim.
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a revendicat atentatul comis duminică, în Ierusalim, de un cetățean israelian de etnie arabă, care a omorât două persoane și a rănit alte cinci înainte de a fi împușcat mortal de autorități.
Armata israeliană a anunțat luni că toate punctele de acces în Israel din Fâșia Gaza și Cisiordania vor fi închise 48 de ore, începând de marți, de la ora 0.01, informează cotidianul Times of Israel.
În acest interval, comandanții militari israelieni vor permite intrarea palestinienilor pe teritoriul Israelului doar în cazuri de urgențe medicale sau alte situații umanitare.