Starea de sănătate a fostului președinte israelian Shimon Peres s-a agravat

Publicat: 27 09. 2016, 15:18

Shimon Peres, în vârstă de 93 de ani, a fost internat la secția de Terapie Intensivă a unui spital din apropiere de Tel-Aviv la mijlocul lunii septembrie, în urma unui accident vascular cerebral. Acesta a mai fost spitalizat la începutul anului din cauza unor probleme cardiace.

Shimon Peres a primit premiul Nobel pentru Pace în anul 1994, alături de fostul premier israelian Yitzhak Rabin și de fostul președinte palestinian Yasser Arafat.