Stat Islamic îl „atacă” pe cel mai puternic om din lume

Publicat: 22 09. 2014, 17:36
Actualizat: 29 03. 2019, 11:48

„Coaliția cruciaților va fi destrămată și învinsă, așa cum au fost distruse și învinse și campaniile militare precedente”, a declarat Abu Muhammad al-Adnani, purtătorul de cuvânt al grupului terorist sunnit Stat Islamic în Irak și Levant, îndemnând la atacuri împotriva cetățenilor din Statele Unite, Franța, Marea Britanie, Canada, Australia, țări care participă la raidurile aeriene în Irak și Siria.

„Intervenția militară în Irak și Siria va fi ultima campanie militară a cruciaților”, a avertizat al-Adnani, într-o înregistrare audio difuzată pe site-ul organizației teroriste active în Irak și Siria.

Al-Adnani i-a ironizat pe liderii politici occidentali, afirmând că președintele SUA, Barack Obama, repetă erorile predecesorului său, George W. Bush. „Dacă luptați împotriva Statului Islamic, vom deveni mai puternici și mai duri. Dacă ne lăsați în pace, vom crește și ne vom extinde. Obama promite învingerea Statului Islamic, dar George W. Bush a mințit înaintea lui”, a precizat al-Adnani.

Adresându-i-se direct președintelui american Barack Obama, al-Adnani a spus, potrivit Jerusalem Post: „O, catâr al evreilor, ai afirmat că America nu va fi atrasă într-un conflict terestru. Nu, America va fi atrasă și târâtă spre moarte, spre mormânt și spre distrugere”.

Potrivit New York Daily News, referindu-se la secretarul de Stat american John Kerry, purtătorul de cuvânt al grupului terorist l-a numit pe acesta un „moșneag excentric necircumcis”.

Grupul terorist Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria, Stat Islamic în Irak și Levant – SI/SIIS/SIIL) ocupă vaste regiuni din estul Siriei și din nord-vestul Irakului, unde a instituit un „califat islamic”. Gruparea teroristă sunnită a decapitat doi cetățeni americani și un britanic.