Statele Unite acceptă Israelul în Programul de circulație fără vize

Statele Unite acceptă Israelul în Programul de circulație fără vize
Publicat: 27/09/2023, 17:40

Administrația de la Washington a anunțat, miercuri, decizia de a admite Israelul în programul care permite călătoriile temporare fără vize în Statele Unite (Visa Waiver), la finalul negocierilor bilaterale intense desfășurate în ultimii ani.

Departamentul de Stat de la Washington și Departamentul american pentru Securitate Internă au comunicat că, până pe 30 noiembrie, Sistemul Electronic pentru Autorizarea Călătoriilor (ESTA) va fi actualizat astfel încât să le permită cetățenilor israelieni să depună aplicații pentru călătorii în Statele Unite în scop turistic sau de afaceri pentru perioade de cel mult 90 de zile fără a solicita vize în prealabil.

În cadrul acordului, toți cetățenii americani pot solicita intrarea în Israel pentru călătorii de până la 90 de zile în scopuri de afaceri, turism sau tranzit. Administrația de la Washington condiționase eliminarea vizelor pentru cetățenii israelieni de permiterea accesului în Israel al cetățenilor sau rezidenților americani de origine palestiniană.

”Admiterea Israelului în Programul de circulație fără vize (Visa Waiver Program) constituie o recunoaștere importantă a intereselor noastre comune de securitate și a cooperării strânse dintre țările noastre. Acest pas, decis la finalul unui deceniu de muncă și coordonare între Statele Unite și Israel, va avansa colaborarea națiunilor noastre în combaterea terorismului, în aplicarea legii, și asupra altor priorități comune. Accesul Israelului în Programul de circulație fără vize și necesitățile stringente pe care acest lucru le comportă vor face ambele națiuni mai sigure”, a declarat Alejandro Mayorkas, secretarul american pentru Securitate Internă.

Și secretarul de Stat american, Antony Blinken, a salutat acordul cu Israelul.

”Admiterea Israelului în Programul de circulație fără vize reprezintă un pas înainte esențial în parteneriatul nostru strategic cu Israelul, care va contribui la consolidarea angajamentului între cele două popoare, va stimula cooperarea economică și coordonarea bilaterală în materie de securitate. Această realizare importantă va facilita libertatea de circulație pentru cetățenii americani, inclusiv pentru cei care locuiesc în teritoriile palestiniene (…)”, a subliniat Antony Blinken.

Anunțul de astăzi intervine după ce Israelul și Statele Unite semnaseră în iulie un memorandum de înțelegere care stabilea condițiile acordului de eliminare a vizelor.

Foto: Profimedia

Citește și:

SUA limitează participarea Ungariei la programul de scutire a vizelor Visa Waiver. Măsura se aplică pentru pașapoartele emise în perioada 2011 – 2020

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Este incredibil ce mistere ascunde săpunul. V-ați gândit vreodată cum a fost inventat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei...