Statele Unite așteaptă stabilizarea situației în sudul LIBANULUI și îndeamnă armata israeliană să protejeze civilii

Publicat: 22/10/2024, 22:16
Actualizat: 22/10/2024, 22:17

Administrația de la Washington a semnalat, marți seară, că așteaptă stabilizarea situației în sudul Libanului, unde au loc confruntări între armata israeliană și grupul islamist Hezbollah, și a cerut Israelului să evite atacurile asupra obiectivelor civile.

Vedant Patel, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington, a refuzat să solicite un armistițiu imediat între Israel și grupul Hezbollah, dar a admis că acesta este obiectivul comun al Statelor Unite și al partenerilor europeni.

”Există o convergență între noi și aliații europeni. Vrem cu toții să vedem implementarea eficientă a Rezoluției ONU 1.701, dar, și mai important, vrem să fie create condițiile pentru ca civilii să poată reveni în casele lor pe ambele părți ale Liniei Albastre. Poate că, mai extins, vrem să vedem că Libanul poate sta pe propriile picioare, fără sprijinul Hezbollah”, a afirmat Vedant Patel, într-o conferință de presă.

Cel puțin 18 persoane, inclusiv patru copii, au fost ucise, iar alte aproximativ 60 au fost rănite într-un atac israelian efectuat marți asupra unui spital din Beirut. De altfel, în ultimele 24 de ore, 63 de persoane au fost ucise în bombardamentele israeliene din Liban, iar bilanțul atacurilor israeliene din ultimele săptămâni a ajuns la 2.530 de morți.

”Noi am fost cât de poate de clari că, în privința operațiunilor armatei israeliene pentru a distruge grupul Hezbollah, pe care noi le susținem, trebuie luate toate măsurile pentru a limita impactul asupra civililor și numărul victimelor civile. De asemenea, trebuie evitat impactul asupra tuturor elementelor de infrastructură civilă, spitale, școli”, a subliniat Vedant Patel.

În nordul Israelului, un militar israelian a fost ucis, iar alți trei au fost răniți în urma unui atac cu rachete al grupului Hezbollah asupra comunității Neot Mordechai, informează cotidianul The Times of Israel.

Foto: Profimedia

Citește și:

Blinken i-a cerut lui Netanyahu un PLAN post-conflict în Fâșia Gaza și armistiții cu organizațiile islamiste Hamas și Hezbollah

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Turul 2 alegeri prezidențiale 2024: Pe ce dată are loc? Rezultate exit poll: Marcel Ciolacu...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online