Statele Unite au impus noi sancțiuni luni asupra unor oficiali, entități și indivizi pe care îi acuză că ar oferi sprijin regimului președintelui Siriei, Bashar al-Assad.
Site-ul agenției de presă Reuters notează că decizia face parte din eforturile Washingtonului de a reduce și mai mult veniturile Administrației al-Assad.
Decizia de luni a autorităților americane vizează și Ministerul sirian al Petrolului și Resurselor Minerale. Potrivit Reuters, scopul acestor sancțiuni este și acela de a convinge Guvernul de la Damasc să revină la masa negocierilor, sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU), pentru a pune capăt războiului civil din Siria, care durează de aproape zece ani.
În cadrul unui comunicat de presă, Departamentul american al Trezoreriei a informat luni că sancțiunile vizează oficiali din domeniul militar, membri ai Parlamentului Siriei, entități guvernamentale, dar și cetățeni sirieni și libanezi pe care îi acuză că ar încerca să revitalizeze sectorul petrolier al Siriei.
„Departamentul Trezoreriei este hotărât să pună în continuare presiune financiară pe regimul Assad și pe susținătorii acestuia, ca urmare a represiunii conduse de acest regim”, a declarat secretarul Trezoreriei, Stevenn Mnuchin, prin intermediul unui comunicat.
Milioane de persoane au părăsit Siria după reprimarea violentă de către Administrația Bashar al-Assad a protestelor din 2011, reprimare care a dus la izbucnirea războiului civil sirian. În timp ce Guvernul al-Assad este susținut de Iran și Rusia, Statele Unite au oferit sprijin forțelor de opoziție.
Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a declarat că Statele Unite sunt de acord cu propunerea emisarului special al ONU pentru Siria, Geir Pedersen, cu privire la „semnarea unui acord de încetare a focului la nivel național, eliberarea prizonierilor politic, redactarea unei noi Constituții și organizarea de alegeri libere și corecte, sub directa supraveghere a ONU”.
Siria este afectată de o serie de sancțiuni impuse de către Statele Unite și Uniunea Europeană. În baza acestor sancțiuni, sute de entități siriene au conturile blocate în Europa și SUA. Totodată, Washingtonul a interzis exporturile către Siria și investițiile americane în această țară.