Statele Unite continuă eforturile pentru armistițiu în GAZA și pentru calmarea situației la frontiera Israelului cu Libanul
This browser does not support the video element.
Administrația Joe Biden continuă eforturile pentru un armistițiu între Israel și grupul islamist palestinian Hamas, dar și pentru evitarea unui conflict militar de amploare între armata israeliană și organizația fundamentalistă libaneză Hezbollah, anunță Departamentul de Stat de la Washington.
”Noi continuăm interacțiunile cu partenerii din regiune, în mod special cu Egiptul și Qatarul, în legătură cu ce va conține propunerea și pentru a ne asigura că va fi o propunere care va conduce părțile la un eventual acord. Nu am termene de anunțat, dar pot spune că depunem eforturi accelerate pentru a dezvolta propunerea, în efortul de a convinge ambele părți să spună da și să o accepte formal, dar nu avem noi date despre termene”, a declarat Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, într-o conferință de presă desfășurată luni seară.
Armata israeliană a declanșat ofensiva în Fâșia Gaza ca reacție la atacurile teroriste din octombrie 2023, soldate cu circa 1.200 de morți și 3.400 de răniți. Bilanțul ofensivei israeliene este de cel puțin 41.226 de morți și 95.413 răniți în Fâșia Gaza.
Washingtonul depune eforturi diplomatice și pentru calmarea situației la frontiera dintre Israel și Liban, unde au loc constant confruntări între forțele militare israeliene și mișcarea șiită Hezbollah.
Yoav Gallant, ministrul israelian al Apărării, a amenințat, în discuțiile cu un oficial american, că armata israeliană ar putea interveni terestru în sudul Libanului, pentru îndepărtarea militanților Hezbollah de frontieră.
”Nu am de gând să fac comentarii despre discuții din întâlniri private. Dar noi am transmis de mult timp în mod clar că, din punctul nostru de vedere, o soluție diplomatică este modalitatea corectă, singura modalitate de a aduce calmul în nordul Israelului și de a le permite cetățenilor israelieni să revină la casele lor. Zeci de mii de israelieni au fost evacuați din case de aproape un an, iar, în mod categoric, o extindere a actualului conflict în nord nu i-ar aduce înapoi acasă în viitorul apropiat. Noi vom continua eforturile pentru o soluție diplomatică”, a subliniat Matthew Miller.
Foto: Profimedia
Citește și: