Statele Unite denunță „evoluția politică dezamăgitoare” a Ungariei
„Evoluțiile sunt dezamăgitoare și, în calitatea de aliați, suntem preocupați de viteza acestor evoluții”, a declarat Andre Goodfriend, însărcinatul cu afaceri al ambasadei Statelor Unite din Ungaria.
„Statele Unite sunt îngrijorate de modificarea climatului politic, de slăbirea statului de drept, de atacurile împotriva societății civile și de lipsa de transparență”, a adăugat diplomatul american.
Andre Goodfriend, atașatul cu afaceri al ambasadei americane din Budapesta, a fost convocat săptămâna trecută la Ministerul ungar de Externe, pe fondul informațiilor privind presupuse presiuni ale Statelor Unite în cazul unei investigații care vizează companii americane din Ungaria. Tensiunile bilaterale au izbucnit în contextul în care autoritățile ungare anchetează presupuse fraude fiscale comise de companii și organizații americane. Potrivit publicației Napi Gazdasag, în replică, Statele Unite au interzis, invocând suspiciuni de corupție, accesul pe teritoriul american unor șefi ai agențiilor de verificare din Ungaria, Guvernul de la Budapesta denunțând presiuni. Partidul Fidesz, aflat la putere în Ungaria, a anunțat că tentativele de exercitare de presiuni asupra autorităților ungare sunt inadmisibile. „Grupul parlamentar Fidesz se așteaptă ca autoritățile ungare să continue în mod obiectiv verificările în toate cazurile, inclusiv în privința problemelor fiscale semnalate la organizații afiliate Statelor Unite”, potrivit unui comunicat oficial.
În acest context, diplomatul american a explicat că sancțiunile nu au legătură cu investigațiile din Ungaria, avertizând că tensiunile bilaterale generate de corupția din sistemul public ungar ar putea obstrucționa colaborarea în calitatea de aliați.
La începutul lunii octombrie, Budapesta a reacționat la critici formulate de Victoria Nuland, subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Europene și Euroasiatice, dând asigurări că Budapesta respectă libertățile și restul valorilor democratice. Ungaria a făcut eforturi intense pentru libertate și pentru înlocuirea dictaturii cu democrația, a afirmat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, reacționând la declarațiile Victoriei Nuland.
Subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Europene și Euroasiatice, Victoria Nuland, a criticat liderii central-europeni care profită de apartenența la UE și NATO dar ignoră valorile democratice, denunțând și protejarea oficialilor corupți de urmărirea judiciară, fără a nominaliza vreo țară. Într-un discurs rostit la Washington pe 3 octombrie, în cadrul CEPA (Central Europe Strategy Forum), Nuland a amintit că în urmă cu 25 de ani, în Europa Centrală, „cetățenii s-au ridicat pentru dreptul la organizarea de alegeri libere, au construit instituții puternice și independente, o societate civilă și o presă vibrantă”. „Au reformat economiile țărilor lor, au stabilizat moneda, privatizând industriile ineficiente, au deschis piața muncii și au permis accesul investitorilor străini. Pe scurt, au restabilit democrația liberală în inima continentului. Și le-au demonstrat scepticilor că se înșeală. Aderând în valuri succesive la NATO, ei au extins granițele familiei noastre euroatlantice”, a explicat oficialul american. Salutând această evoluție, Nuland a avertizat însă că, în prezent, această alegere este amenințată atât la nivel extern, cât și intern.
În privința luptei externe, Nuland s-a referit la criza ucraineană și la amenințarea venită din partea grupării teroriste Stat Islamic, subliniind unitatea de care au dat dovadă țările aliate. Nuland s-a referit și la lupta de protejare a democrației, la nivel intern. „La fel cum lucrăm împreună pentru a apăra valorile noastre la nivel extern, trebuie să le fortificăm și la nivel intern. În Europa Centrală de astăzi, aș spune că amenințările interne la adresa democrației și libertății sunt la fel de îngrijorătoare. În această regiune, cele două cancere, regresul democratic și corupția, amenință visul pentru care atât de multe persoane au muncit începând din 1989. Și vedem lideri din regiune care, în timp ce culeg beneficiile apartenenței la NATO și UE, par să fi uitat valorile pe care se bazează aceste instituții”, a afirmat oficialul american. „Așa că astăzi îi întreb pe acești lideri: Cum puteți dormi sub umbrela Articolului 5 al NATO noaptea, în timp ce ziua promovați «democrația neliberală», încurajați naționalismul, impuneți restricții presei sau demonizați societatea civilă? Pun aceeași întrebare și în legătură cu cei care protejează oficialii corupți de urmărirea judiciară, evitând Parlamentul atunci când este convenabil pentru ei sau fac afaceri care cresc dependența țărilor lor de o sursă de energie în pofida politicii declarate de diversificare”, a adăugat Nuland. Oficialul american a precizat că țările din Europa Centrală trebuie să rămână vigilente. „Putem fi puternici doar protejând pluralismul politic, societatea civilă și dreptul de contestare în interiorul granițelor noastre, doar atunci când guvernele noastre sunt curate, transparente și responsabile în fața poporului în slujba căruia se află”, a conchis oficialul american.