Statele Unite emit o avertizare de călătorie la nivel global, din cauza unui complot Al-Qaida
Departamentul de Stat al Statelor Unite a emis o avertizare de călătorie la nivel global, valabilă până la sfârșitul lunii august, pe fondul temerilor privind un complot al rețelei teroriste Al-Qaida, cetățenii americani fiind îndemnați să dea dovadă de vigilență în timpul deplasărilor externe.
Potrivit ziarului The New York Times, serviciile de spionaj americane au interceptat comunicații între lideri ai rețelei Al-Qaida.
Washingtonul precizează că avertizarea de călătorie expiră pe 31 august, recomandându-le cetățenilor americani să fie vigilenți în străinătate.
„Informațiile curente sugerează că rețeaua Al-Qaida și organizațiile afiliate continuă să pregătească atacuri teroriste, atât în Orientul Mijlociu, cât și în alte zone”, precizează Departamentul de Stat.
Statele Unite au anunțat vineri închiderea, duminică, a 25 de ambasade și consulate din Orientul Mijlociu, din cauza unor amenințări specifice.
Președintele SUA, Barack Obama, a cerut luarea „tuturor măsurilor necesare” pentru protejarea cetățenilor americani, conform unui oficial de la Casa Albă, citat de AFP. „Președintele este ținut la curent în legătură cu potențialele amenințări care provin din Peninsula Arabia”, a precizat oficialul american.
În consecință, Londra a comunicat că ambasada britanică din Yemen va fi închisă duminică, din rațiuni de precauție. De asemenea, ambasada Germaniei din Yemen va fi închisă duminică și luni.
Statele Unite au anunțat închiderea, duminică, a ambasadelor sau consulatelor din Emiratele Arabe Unite, Algeria, Iordania, Irak, Egipt, Arabia Saudită, Djibouti, Bangladesh, Qatar, Afganistan, Sudan, Kuwait, Bahrain, Oman, Mauritania, Yemen și Libia.