Statele Unite, PARALIZATE de frig. În New York s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din ultimii 118 ani. Autoritățile, în alertă

Statele Unite, PARALIZATE de frig. În New York s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din ultimii 118 ani. Autoritățile, în alertă
Publicat: 09/01/2014, 08:36
Actualizat: 31/07/2014, 15:03

Cea mai mare parte a teritoriului Statelor Unite și Canadei continua să fie afectat de temperaturi extrem de scăzute sub efectul unui val de ger istoric, astfel încât ursul polar de la grădina zoologică din Chicago a fost mutat la adăpost, relatează AFP.

New York-ul a înregistrat marți temperaturile cele mai scăzute pentru ziua de 7 ianuarie din ultimii 100 de ani, dar zona cea mai afectată este Midwest.

La Embarrass, în Minnesota, s-au înregistrat minus 37 de grade Celsius, recordul de marți pentru tot teritoriul Statelor Unite.

În Central Park din New York, marți dimineața se înregistrau minus 15,5 grade Celsius, precedentul record negativ pentru ziua de 7 ianuarie datând din 1896, cu minus 14,4 grade Celsius. Temperatura nu a depășit minust 10 grade Celsius toată ziua în marile orașe americane, dar ea a fost resimțită ca fiind de minus 22 de grade Celsius.

În total, sub efectul unui val de ger polar care se deplasează spre est, aproximativ 49 de orașe au doborât recordul de ger pentru 7 ianuarie, între care Philadelphia (minus 15,5 grade Celsius) sau Baltimore (minus 16,1 grade Celsius).
Mai la sud, Atlanta, unde era mai frig decât în Anchorage, cel mai mare oraș din Alaska, s-a confruntat cu temperaturi ce au scăzut până la minus 14,4 grade Celsius, spulberând un record ce data din 1970.

Temperatura maximă anunțată marți era de minus 14 grade Celsius la Chicago (resimțită ca minus 28 de grade Celsius) și de minus 7,7 grade Celsius (resimțită ca minus 12 grade Celsius) la Nashville, în Tennessee (sud).

La Montreal, Ottawa și Toronto, chiar și canadienii cei mai obișnuiți cu această vreme se plângeau de frig și de pene de electricitate.

Aproape peste tot în Statele Unite autoritățile au avertizat populația, subliniind că în combinație cu rafalele de vânt, temperaturile resimțite ar putea fi mortale.

„Le cerem locuitorilor să rămână la adăpost și să urmeze sfaturile autorităților locale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.

„Le cer tuturor newyorkezilor să rămână într-un loc încălzit, pentru a evita hipotermia, degerăturile și alte probleme care le-ar putea pune sănătate în pericol”, a insistat primarul New York-ului, Bill de Blasio.

Școlile vor rămâne închise în Minnesota, la Chicago, Atlanta și Nashville din cauza acestui vânt rece venit de la Polul Nord.

O alertă de viscol a fost decretată pentru regiunea Buffalo, în nordul statului New York, iar o alertă de furtună din New Jersey în Massachusetts, pe coasta de nord-est a Statelor Unite.

Temperaturile ar urma să crească de miercuri, potrivit serviciului național de meteorologie.

Dar situația pe aeroporturi rămâne dificilă, cu aproape 2.500 de zboruri anulate marți și peste 6.100 de întârzieri. În total, circa 18.000 de zboruri au fost anulate în Statele Unite de joi.

Compania Jet Blue și-a reluat progresiv zborurile la New York și Boston. Ea anulase toate cursele luni, sporind frustrarea zecilor de mii de pasageri, dintre care unii au așteptat mai multe zile pentru a se întoarce acasă după sărbători.
New York, Washington, Atlanta, Chicago și Detroit erau, marți, aeroporturile cele mai afectate. Toronto, în Canada, a cunoscut mai multe ore de haos, traficul fiind suspendat timp de șase ore, din cauza gerului care a înghețat unele echipamente. Poliția a trimis întăriri, pentru a calma furia unora dintre pasageri.

Peste 500 de pasageri au petrecut noaptea de luni spre marți în trei trenuri blocate de zăpadă și gheață în apropiere de Mendota, la circa 120 de kilometri vest de Chicago, unde temperaturile au fost resimțite ca fiind de minus 34 de grade Celsius, înainte de a fi transferați la loc sigur, marți dimineața.

Unele administrații le-au acordat angajaților o zi de concediu. „Le-am cerut angajaților municipali considerați neesențiali să stea acasă”, a explicat o purtătoare de cuvânt a municipalității Milwaukee, pe malul lacului Michigan, unde temperatura a scăzut la minus 37 de grade Celsius.

Circa 50 de persoane au murit din cauza frigului de la începutul anului, dintre care patru bărbați cu vârste cuprinse între 48 și 63 de ani au decedat la acest sfârșit de săptămână la Chicago, în urma unor crize cardiace, în timp ce deszăpezeau în fața locuințelor. Cadavrul unei femei în vârstă de 90 de ani a fost descoperit în zăpadă în apropiere de mașina sa în Ohio, luni.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?