Prima pagină » Știri externe » Statele Unite reacționează la afirmațiile lui Netanyahu / Washingtonul insistă că Fâșia Gaza va rămâne teritoriu palestinian

Statele Unite reacționează la afirmațiile lui Netanyahu / Washingtonul insistă că Fâșia Gaza va rămâne teritoriu palestinian

Statele Unite reacționează la afirmațiile lui Netanyahu / Washingtonul insistă că Fâșia Gaza va rămâne teritoriu palestinian

Administrația SUA a dat asigurări, marți seară, ca reacție la afirmațiile premierului israelian, Benjamin Netanyahu, că nu susține ocuparea Fâșiei Gaza de către Israel, subliniind însă că mișcarea Hamas nu mai poate rămâne la putere în acest teritoriu palestinian.

”Din punctul nostru de vedere, palestinienii trebuie să fie în prim-planul acestor decizii. Fâșia Gaza este teritoriu palestinian și va rămâne teritoriu palestinian. La modul general, noi nu susținem reocuparea Fâșiei Gaza, nici Israelul nu vrea acest lucru”, a declarat Vedant Patel, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington, potrivit cotidianului Haaretz.

Premierul Benjamin Netanyahu a semnalat că Israelul va prelua controlul asupra Fâșiei Gaza. ”Cred că Israelul va avea responsabilități de securitate pe o perioadă nedeterminată. Am văzut ce se întâmplă când nu avem responsabilități de securitate, avem atacuri ale Hamas de o amploare pe care nu ne-o puteam imagina”, a afirmat Netanyahu, într-un interviu acordat postului ABC News.

La rândul său, John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Națională de la Casa Albă, a declarat marți seară că organizația islamistă Hamas nu mai poate rămâne la putere în Fâșia Gaza. John Kirby a declarat că Washingtonul continuă consultările cu partenerii din Orientul Mijlociu pentru a stabili viitorul Fâșiei Gaza după actualul conflict militar. ”Grupul Hamas nu mai poate face parte din ecuație. Hamas are intenții de a comite acte de genocid împotriva cetățenilor israelieni”, a acuzat John Kirby.

Atacurile armate comise începând din 7 octombrie de militanți ai grupurilor fundamentaliste Hamas și Jihadul Islamic asupra comunităților din sudul Israelului s-au soldat, potrivit diverselor surse, cu 1.300-1.400 de morți și aproximativ 5.400 de răniți.

John Kirby a dat asigurări că Statele Unite depun eforturi diplomatice pentru eliberarea celor aproximativ 240 de ostatici aflați în Fâșia Gaza. ”Statele Unite fac toate eforturile posibile pentru a readuce acasă acești oameni”, a subliniat John Kirby.

Administrația de la Washington a semnalat că Autoritatea Palestiniană ar putea prelua controlul asupra Fâșiei Gaza după înlăturarea de la putere a grupului islamist Hamas.

Foto: Profimedia

Citește și:

Netanyahu afirmă că armata israeliană avansează în Fâșia Gaza și avertizează mișcarea islamistă libaneză Hezbollah

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. A fost declanșat Planul Roşu: bilanțul victimelor
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești