Statele Unite se retrag din Afganistan. Ce rămâne în urma militarilor după 13 ani de război

Odată cu apropierea sfârșitului anului și încheierii misiunii NATO, grosul armatei americane părăsește fără urmă de triumfalism Afganistanul, scena celui mai lung conflict în care s-au angajat vreodată Statele Unite.

Forța NATO în Afganistan (ISAF), care a avut 140.000 de oameni în momentul de vârf al prezenței sale, urmează să fie înlocuită în 2015 cu 12.500 de militari străini, în principal americani, cantonați teoretic într-un rol de asistență.

De la sfârșitul lui 2001 și de la invazia țării, peste 2.300 de militari americani au fost uciși aici, iar factura se apropie de 1.000 de miliarde de dolari.

HOROSCOP Succes profesional pentru aceste 4 ZODII, în primele 6 luni ale anului 2025. Vor fi recompense și oportunități

07:27

ACTUALITATE 23 DECEMBRIE, calendarul zilei: Moare Mihail Kalașnikov/ Este conceput primul tranzistor/ Prima călătorie în jurul Pământului a unei nave românești

07:15

Public, Statul Major asigură sus și tare că forțele de securitate afgane, formate de către Statele Unite, sunt întru totul capabile să facă față talibanilor.

Dar, în privat, unii oficiali mărturisesc că se tem de o prăbușire ca cea din Irak, o țară a cărei armată s-a dovedit incapabilă să oprească avansarea jihdiștilor din cadrul organizației Statul Islamic (SI).

În Statele Unite, acoprirea mediatică a retragerii militarilor este aproape inexistentă, cel mai probabil de teamă să nu provoace o opinie publică foarte sceptică în privința rezultatelor războiului. În rândul armatei, doar 23% cred că misiunea a fost îndeplinită, potrivit unui sondaj recent.

Aproape că s-a uitat faptul că, la începutul ostilităților, americanii vedeau cu ochi foarte buni declanșarea ofensivei – menite, potrivit preșdintelui de atunci George W. Bush, să „scurtcircuiteze folosirea Afganistanului ca bază teroristă”.

Această percepție avea la bază faptul că armata americană a obținut rapid rezultate fulgerătoare. Taberele de antrenament Al-Qaida au fost rase de pe hartă, iar combatanții Alianței din Nord, susținuți de bombardamente americane și forțele speciale, au reușit să răstoarne regimul talibanilor într-o lună.

Astfel, războiul părea că a fost câștigat fără prea mare efort.

Însă doar părea, deoarece talibanii s-au refugiat mai întâi în sanctuarele din Pakistanul vecin, pentru ca apoi să hărțuiască armata afgană și forțele coaliției prin atentate și atacuri-surpriză.

– „O țară democratică și stabilă”

Washingtonul a pariat, cu siguranță, pe armată pentru a înfrânge insurecția, dar altă dimensiune a prezenței sale – deloc de neglijat – a constat în încercarea de a reconstrui o țară „democratică și stabilă”, luptând împotriva corupției endemice, favorizând dezvoltarea economică și apărând drepturile omului.

Cu ce rezultate? Ajutorul internațional a permis să se construiască drumuri și școli, însă mareea de dolari a servit în același timp la alimentarea corupției și, prin mijloace ocolitoare, la finanțarea insurgenților.

Pe front, Washingtonul nu a încetat să trimită întăriri, „în speranța deșartă că lucrurile vor sfârși prin a se îmbunătăți”, afirmă generalul în retragere Daniel Bolger, în cartea sa „Why We Lost” (De ce am pierdut).

Prezența militară americană a atins, astfel, 100.000 de oameni. În prezent, mai sunt doar 11.000.

Talibanii nu mai sunt la putere la Kabul, dar sunt departe de a fi abandonat bătălia.

„Talibanii nu au, în mod clar, puterea pe care o aveau în 2001, dar sunt departe de a fi învinși”, apreciază Vanda Felbab-Brown, o analistă de la Centrul de reflecție Brookings.

Acest lucru aduce în centrul atenției armata afgană, care se confruntă cu dezertări în cascadă și întârzie să dea o replică insurgenților.

„Anul viitor o așteaptă marele test”, consideră Carter Malkasian, care a lucrat pentru diplomația americană în provincia Helmand (sud) timp de doi ani.

„Dacă pierde teren, acest lucru va prevesti continuarea războiului, iar talibanii vor deveni tot mai îndrăzneți, pentru că n-au niciun motiv să negocieze” cu Guvernul, preconizează el.

Afganistanul se confruntă cu numeroase provocări după plecarea ISAF

– Care este bilanțul acțiunii militare a NATO în Afganistan?

După îndepărtarea regimului taliban la sfârșitul lui 2001, forțele internaționale i-au gonit pe insurgenți din orașele afgane, care au putut să cunoască o dezvoltare fără precedent. Însă acțiunea împotriva insurecției talibanilor afgani care operează din baze din spatele liniilor frontului, în Pakistan, nu a fost suficient de hotărâtă pentru a-i împiedica pe insurgenți să comită atacuri armate asupra forțelor afgane și atentate sângeroase până în centrul capitalei. Potrivit unui raport recent al centrului de reflecție International Crisis Group, „tendința generală este escaladarea violenței și atacurilor insurgenților” în Afganistan.

– Sunt forțele afgane în măsură să asigure securitatea după plecarea trupelor străine?

Forțele de securitate, poliția și armata afgane numără în total 350.000 de oameni în momentul retragerii NATO. Ele au suferit în 2014 pierderi fără precedent – de aproximativ 4.600 de morți în primele zece luni. Lipsa de antrenament, echipamentul depășit sau lipsa unei acoperiri aeriene eficiente explică în parte eșecul în fața unei insurecții deosebit de active în ultimul sezon de vară al luptelor. Pierderile vizează în cea mai mare parte poliția afgană, mai puțin profesionistă și mai puțin disciplinată decât armata. În pofida acestor dificultăți, forțele guvernamentale afgane nu au pierdut orașe sau districte importante în ultimele luni. Sezonul luptelor din 2015, primul fără forțele NATO, ar putea, așadar, să fie un adevărat test pentru armata afgană, chiar dacă americanii au avertizat că vor interveni în cazul unei avansări rapide a talibanilor.

– Pot talibanii să spere să obțină vreun avantaj după retragerea ISAF? Sunt interesați de negocieri de pace?

Absența trupelor combatante în sudul Afganstanului – fieful talibanilor – ar putea să încurajeze ambițiile militare ale talibanilor. Conștienți de faptul că reprezintă principala amenințare la adresa stabilității țării, aflată de altfel în plină criză economică și devastată de o instabilitate politică cronică, ei nu intenționează, pentru moment, să participe la negocieri de pace cu Guvernul lui Ashraf Ghani, noul președinte, învestit în septembrie 2014. Insurgenții au amenințat, de mai multe luni, că nu vor veni la masa negocierilor atât timp cât vor exista militari străini pe teritoriul afgan.

– Care sunt amenințările la adresa reconstrucției după plecarea NATO?

Corupția, susținerea internațională în scădere, „economia” drogurilor și securitatea sunt principalele amenințări, potrivit Inspectoratului General pentru Reconstrucția Afganistanului (SIGAR), un organism american. „Expansiunea cultivării și traficului de droguri pune în pericol ansamblul investițiilor pentru reconstrucția Afganistanului”, subliniază SIGAR. Traficul de droguri este profitabil pentru talibani și alte grupări de insurgenți sau criminali. În pofida unui deceniu costisitor de programe antidrog, ONU a raportat în 2014 un nou record în cultivarea opiumului. În paralel, economia țării – aflată sub o perfuzie internațională din 2001 – riscă să fie afectată de scăderea investițiilor străine.

CRONOLOGIE: Problema afgană rămâne nesoluționată după 35 de ani de conflicte

Problema afgană nu este soluționată la momentul retragerii trupelor combatante ale NATO și după 35 de ani de conflicte, relatează AFP, care prezintă principalele date din istoria Afganistanului de la invazia sovietică, în 1979.

– 1979-1989: Ocupația sovietică

În decembrie 1979, Moscova deplasează frontul Războiului Rece invadând această țară săracă, izolată și muntoasă de la granița Asiei de Sud cu Orientul Mijlociu, cu scopul de a o păstra sub tutela comunistă. Rezistența afgană, susținută de Occident, în frunte cu Statele Unite, hărțuiește Armata Roșie, care sfârșește prin a părăsi țara în februarie 1989.

– 1992-1996: Perioada războaielor civile

În 1992, prăbușirea Guvernului comunist al președintelui Najibullah dă semnalul începerii unui sângeros război civil între facțiuni afgane, care se va solda în doi ani cu aproape 100.000 de morți și va distruge în parte capitala Kabul. Începând din 1994, în sudul țării își încep ascensiunea talibanii, niște combatanți islamiști fundamentaliști susținuți de Pakistan.

– 1996-2001: Jugul taliban

Talibanii preiau puterea la Kabul și instalează un regim fondat pe o interpretare rigidă a legii islamice, care interzice drepturile la educație și muncă ale femeilor, le obligă să-și acopere corpul integral în afara locuinței, interzice muzica și activitățile recreative. Sancționat de ONU, regimul taliban, condus de către mollahul Omar, se apropie de Al-Qaida și-l găzduiește pe liderul rețelei teroriste Osama ben Laden.

– Sfârșitul lui 2001: Invazia occidentală

Operațiunea este conducă de către Statele Unite, ca represalii față de atentatele de la 11 septembrie comise de Al-Qaida. Washingtonul și aliații săi din cadrul NATO îi vânează pe talibani, îl instalează pe Hamid Karzai la putere, vor injecta în țară ajutoare de reconstrucție în valoare de miliarde de dolari și vor staționa până la 150.000 de militari pentru a ajuta Guvernul afgan să securizeze țara. Talibanii se ascund sau fug în țări vecine, în special în Pakistan, apoi relansează rebeliunea împotriva Kabulului și NATO.

– Decembrie 2014: retragerea trupelor combatante NATO

Forța combatantă NATO – ISAF, International Security Assistance Force – își face bagajele după 13 ani de război în Afganistan, cu un bilanț contestat, din cauza presiunii exercitate de insurecția talibană. NATO rămâne în Afganistan în 2015 cu Misiunea „Susținere Hotărâtă”, care începe pe 1 ianuarie 2015. Însă insurgenții talibani l-au averizat pe noul președinte Ashraf Ghani, învestit în septembrie 2014, că nu vor participa la negocieri de pace atât timp cât în Afganistan vor rămâne militari străini.