Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a reiterat, vineri, apelurile pentru un armistițiu imediat în sudul Libanului, cerând Israelului să adopte măsuri pentru protejarea civililor.
”Avem un sentiment al urgenței reale pentru o soluție diplomatică în Liban și pentru implementarea Rezoluției ONU 1.701”, a declarat Antony Blinken, conform agenției Reuters.
”Între timp, vrem să ne asigurăm că civilii sunt protejați. Vrem să ne asigurăm că forțele armate libaneze nu sunt prinse în schimburile de focuri” dintre armata israeliană și grupul islamist Hezbollah, a insistat secretarul de Stat american.
Administrația Joe Biden a reiterat, joi seară, apelul de reluare a negocierilor pentru oprirea conflictului Israelului cu grupul militant palestinian Hamas, dar a cerut Guvernului Benjamin Netanyahu un plan post-conflict pentru stabilizarea Fâșiei Gaza și pentru retragerea trupelor israeliene.
Anterior, secretarul de Stat american, Antony Blinken, s-a întâlnit joi, la Doha, cu premierul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, în cadrul eforturilor diplomatice de reluare a negocierilor indirecte între Israel și mișcarea islamistă palestiniană Hamas pentru un armistițiu în Fâșia Gaza și pentru eliberarea ostaticilor israelieni.
”Am avut astăzi oportunitatea de a discuta despre drumul înainte, despre eforturile de a aduce ostaticii acasă și de a obține un armistițiu. Parțial, acest lucru implică o evaluare a situației grupului Hamas după moartea liderului Yahya Sinwar. Am discutat despre opțiunile de a profita de această situație și despre următorii pași. Anticipez că negociatorii noștri se vor reuni în următoarele zile”, a afirmat Antony Blinken în conferința de presă din Qatar.
Foto: Profimedia
Citește și:
Hezbollah a lansat peste 100 de rachete în ISRAEL /Patru militari israelieni au fost uciși în Liban