Statele Unite vor garanții de SECURITATE din partea Israelului în Liban

Publicat: 11 10. 2024, 22:16
Actualizat: 11 10. 2024, 22:25
Sursa foto: Profimedia

Discuțiile dintre secretarul american al Apărării, Lloyd Austin și omologul său israelian Yoav Gallant pe tema bombardamentelor din Liban au atins niște sensibilități în momentul în care Austin a solicitat garanții de securitate pentru trupele de menținere a păcii dislocate în teritoriul asediat de israelieni.

Oficialul american și-a manifestat vădit preocuparea pentru siguranța trupelor aflate într-o misiune de menținere a păcii sub egida Forțelor Interimare a Națiunilor Unite în Liban. (UNIFIL).

„Siguranța trupelor de menținere a păcii în zonele de conflict este esențială. Toate misiunile de acest tip desfășurate de ONU beneficiază de protecție internațională. Avem nevoie de garanții de securitate din partea armatei israeliene pentru a evita incidentele neplăcute”, a transmis Austin.

Remarca secretarului SUA vine la câteva ore după ce în urma unui bombardament efectuat în apropierea sediului ONU din Naqoura, doi militari din misiunea de menținere a păcii au fost răniți, relatează The Hill.

În replică, ministrul israelian al Apărării l-a asigurat pe omologul său că va urma toți pașii necesari pentru rezolvarea acestei chestiuni, potrivit unui comunicat publicat de Pentagon. Pe fondul tensiunilor din Orient, Yoav Gallant și-a anulat vizita programată săptămâna viitoare în Statele Unite.