Stația de metrou unde a avut loc atentatul din Bruxelles, redeschisă

Publicat: 25 04. 2016, 11:50

Stația de metrou Maelbeek, situată în apropierea sediilor UE, a fost redeschisă la ora locală 05.30, iar traficul subteran se va desfășura până după miezul nopții (până la ora 00.30), scrie Le Figaro.

Decizia de a redeschide toate stațiile de metrou din Bruxelles a fost luată de conducerea capitalei belgiene, împreună cu rețeaua de transport subteran STIB și serviciile de securitate.

Militarii și polițiștii vor continua să asigure paza în stațiile de metrou și să supravegheze accesul pasagerilor.

De pe 11 aprilie, doar 51 dintre cele 69 de stații ale rețelei subterane de transport din Bruxelles erau funcționale.

„Este puțin ciudat, dar nu trebuie să te gândești (la ce s-a întâmplat în stația de metrou Maelbeek), viața continuă”, a declarat Patrick, în vârstă de 52 de ani, unul dintre primii călători care au utilizat rețeaua de metrou de la Maelbeek luni dimineață, potrivit Le Figaro.

Pe 22 martie, Ibrahim El Bakraoui și Najim Laachraoui și-au detonat centurile explozive în terminalul de plecări al aeroportului Zaventem din Bruxelles. La mai puțin de oră, fratele unuia dintre aceștia, Khalid El Bakraoui, a comis un atac sinucigaș la stația de metrou Maalbeek, atentatele soldându-se în total cu 32 de morți și peste 300 de răniți.