Statul care a grațiat 175.000 de persoane condamnate pentru infracțiuni legate de CANABIS

Publicat: 18 06. 2024, 12:15
Statul care a grațiat 175.000 de persoane condamnate pentru infracțiuni legate de canabis / Sursa FOTO: wikimedia.org

Guvernatorul statului american Maryland a grațiat peste 175.000 de persoane condamnate pentru infracțiuni legate de canabis. Este cea mai mare grațiere din istoria SUA.

În urmă cu aproape un an, consumul de canabis a fost legalizat în Maryland.

Cea mai mare grațiere din istoria SUA

Guvernatorul Wes Moore a spus că decizia sa reprezintă „cea mai mare grațiere la nivel de stat din istoria Americii și cea mai mare astfel de acțiune din istoria națiunii”, potrivit BBC.

Niciuna dintre persoanele incluse în ordinul semnat de Moore nu este în închisoare. Cu toate acestea, multora dintre cei condamnați li s-au refuzat solicitări privind angajarea, accesul în diferite școli sau împrumuturile bancare din cauza cazierului judiciar.

Grațierile se vor aplica și persoanelor care nu mai sunt în viață.

CITEȘTE ȘI:

Un POLIȚIST condamnat definitiv pentru posesie de droguri și luare de MITĂ vrea să revină în sistem. Cum a reușit să scape de închisoare

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală