Statul Islamic discută despre folosirea virusului Ebola ca armă împotriva Occidentului

Publicat: 30 10. 2014, 16:02

Martinez a afirmat, într-o audiere în Comisia pentru Afaceri Interne din Congres (Camera inferioară a Parlamentului de la Madrid) că aceste conversații reprezintă dovada că islamiștii au transformat mediul virtual într-o „extensie a câmpului de luptă”, relatează site-ul Thelocal.es.

Oficialul spaniol a afirmat că sunt necesare măsuri pentru a combate amenințarea reprezentată de extremiști în mediul online și a explicat că grupările teroriste au identificat șase obiective în activitățile desfășurate pe Internet: amenințarea inamicilor prin intermediul acțiunilor de propagandă, pregătirea unor operațiuni, schimbul de informații, pregătirea ideologică, recrutarea de noi membri și obținerea de fonduri.

Potrivit postului de televiziune RTVE, oficialul din Ministerul de Interne a declarat că au existat mai multe cazuri de amenințări privind folosirea virusului Ebola, într-o nouă formă a ofensivei teroriste împotriva Occidentului. El a menționat, în acest sens, o discuție descoperită la jumătatea lunii septembrie pe un site de conversații al islamiștior, în care „folosirea virusului Ebola ca armă împotriva Statelor Unite” a fost dezbătută pe un forum pe care Martinez l-a descris ca având legături cu gruparea Stat Islamic.

Adjunctul ministrului spaniol a de Interne a menționat, de asemenea, o serie de mesaje postate pe Twitter în iulie, în care organizația teroristă Ansar al-Islam a amenințat cu folosirea unor „produse chimice letale din laboratoare”.

Totodată, Francisco Martinez a mai afirmat că purtătorul de cuvânt al grupării Stat Islamic i-a îndemnat pe susținătorii organizației, într-un mesaj lansat pe Internet, să ucidă cetățeni occidentali prin toate mijloacele posibile, inclusiv „injecții otrăvitoare”.

La începutul lunii octombrie, secretarul american pentru Securitate Internă, Jeh Johnson, a respins speculațiile privind planuri ale grupării Stat Islamic de a folosi arme biologice, inclusiv virusul Ebola, într-un atac împotriva Statelor Unite.