Statul Islamic publică un nou clip de propagandă: Prizonierii sunt purtați în cuști pe străzi, în fața unei mulțimi care aplaudă

Publicat: 22 02. 2015, 11:47

This browser does not support the video element.

 Imaginile arată prizonierii, îmbrăcați în haine portocalii și purtați, unul câte unul, în cuști, pe străzile din privincia irakiană Kirkuk, scrie dailymail.co.uk.

Videoclipul original, cu o durată de 9 minute, arată 21 de luptători kurzi înainte de a fi duși spre execuție.

Fiecare prizonier se află în câte o cușcă și este însoțit de militanți Stat Islamic înarmați, cu fețele acoperite și care poartă steaguri ale grupării teroriste.

Camera se oprește apoi asupra mai multor prizonieri, iar texte ce aparent dezvăluie detalii despre fiecare în parte apar pe ecran. Filmarea se termină cu un ecran negru, acest lucru sugerând soarta prizonierilor.

Imaginile amintesc de videoclipurile recente date publicității de Stat Islamic, cu incendierea pilotului militar iordanian Maaz al-Kassasbeh și a altor prizonieri sau cu decapitarea a 21 de egipteni de confesiune creștină răpiți în Libia.