Statul Islamic susține că l-a sedat pe pilotul iordanian Moaz al-Kasasbeh, înainte să-l ardă de viu

Publicat: 11 02. 2015, 11:39
Actualizat: 12 02. 2015, 14:49

Militanții ISIS susțin că Moaz al-Kasasbeh a fost drogat, astfel încât să nu urle de durere, în timpul incendierii în cușcă, scrie deccanchronicle.com. Iordania, care a lansat numeroase atacuri aeriene asupra țintelor ISIS din Siria, ca parte a cruciadei pe care americanii o desfășoară împotriva grupării teroriste, a anunțat că va răzbuna moartea pilotului său, a precizat un purtător de cuvânt al guvernului iordanian.

„Răzbunarea va fi pe măsură calamității care a lovit Iordania”, a declarat colonelul Mamdouh al Ameri. Soarta pilotului Moaz al-Kasasbeh i-a îngrijorat pe iordanieni, care au protestat împotriva Regelui Abdullah.

Iordania a intensificat atacurile aeriene asupra Irakului, după ce grupul jihadist a prezentat un clip video cu execuția prin incendiere a pilotului Kassasbeh, care a fost prins în urma prăbușirii avionului său de vânătoare F-16, în timpul unei misiuni desfășurate deasupra Siriei. Armata iordaniană a anunțat recent că a desfășurat nu mai puțin de 56 de misiuni asupra ISIS în trei zile și a executat doi prizonieri afiliați la gruparea teroristă.