Stephen Hawking, internat în spital la Roma după ce a participat la o conferință la Vatican

Publicat: 03 12. 2016, 16:44
Joi noaptea, însă, omul de știință a fost transportat la Spitalul Gemelli din Roma, acolo unde sunt tratați în general cei care ocupă funcția de Papă, pentru unele verificări, reclamând că nu se simte deloc bine. Acesta a petrecut două nopți în unitatea medicală ca „măsură de precauție”, au declarat surse din interiorul spitalului citate de The Independent, care au adăugat că „situația este sub control”. 
 
O sursă de la Vatican a precizat și că planurile de plecare ale lui Hawking și ale echipei lui, programate pentru sâmbătă, nu au fost modificate. În ultimele săptămâni, fizicianul și cosmologul Hawking a fost destul de vocal referitor la cele mai fierbinți subiecte dezbătute în întreaga lume. Într-un editorial publicat joi acesta a făcut apel la omenire pentru a „lucra împreună” și a „dărâma barierele” care ar putea fi ridicate după alegerea ca președinte a lui Donald Trump. 
 
Profesorul Hawking a adăugat și că ar fi o „greșeală teribilă” să ignorăm populismul din spatele voturilor pentru Brexit și a victoriei neașteptate a magnatului în SUA, iar ulterior a avertizat că „ne aflăm în cel mai periculos moment al dezvoltării umanității” în care „tehnologia are potențialul de a distruge planeta”.