Zeci de milioane de bucăți de gunoaie spațiale sunt pe orbita Pământului. PERICOLUL care ar putea duce la colapsul turismului spațial

Publicat: 13 11. 2024, 23:59
Actualizat: 14 11. 2024, 00:03

This browser does not support the video element.

Nu doar planeta noastră este acoperită de gunoaie, ci și orbita spațială. Viteza cu care se deplasează deșeurile spațiale ajunge și la 8 km/secundă, suficient pentru a provoca un dezastru. 

Și un obiect mic poate pune în pericol viețile astronauților de pe Stația Spațială Internațională.

Pe orbită sunt în jur de 170 milioane de bucăți de gunoi de dimensiuni mici. Ciocnirile dintre aceștia sunt tot mai dese, producând pagube de milioane de dolari.

Dumitru Prunariu, fost astronut român,  a declarat pentru Antena 3 CNN:

„Mulți sateliți sunt controlabili sau viața lor activă. Își îndeplinesc misiunile pentru că sunt sateliți de comunicații, de observarea Pământului. Iar după un număr de ani, aceștia ies din funcțiune”.

În momentul când aceștia au ieșit din funcțiune și nu mai sunt manevrabili, nemaiavând combustibil, sateliții devin deșeuri. Deșeurile spațiale se pot intersecta cu sateliți activi.

Momentan, până la îndepărtarea lor, oamenii de știință pot doar să monitorizeze.

Marius Piso, cercetător, spune că sunt monitorizate în permanență 7.000 – 10,000 de corpuri cerești.

Bill Nielsen a vorbit pentru Antena 3 CNN că deșeurile spațiale sunt o problemă:

„Deci, ce să facem pe viitor – primul lucru de făcut este să cerem fiecărui stelit care intră pe orbită când își încheie durata de viață, să aibă suficient combustibil rămas pentru  putea să fie redirecționat precis pentru ca, după arderea la reintrare – care va consuma majoritatea – să ajungă exact în cimitirul din Oceanul Pacific de Sud. Acum, cercetăm și cum putem să ajungem la alte bucăți de deșeuri spațiale și fie să le aruncăm mult mai sus, astfel încât să nu mai reprezinte o amenințare pentru sateliți, stația spațială și astronauți sau să le facem să se degradeze, astfel încât să ardă la reintrarea în atmosferă”.

Potrivit estimărilor recente, sunt 29.000 de obiecte mai mari de 10 cm, 670,000 de obiecte între 1 cm și 10 cm, și 170 milioane de bucăți cu dimensiuni dintre 1 mm și 1 cm.

Sursa Foto: Profimedia 

Citește și: Autorităţile americane au aplicat PRIMA amendă pentru abandonarea de deșeuri în spațiu