Bill Gates avertizează: Schimbările climatice vor agrava MALNUTRIȚIA, afectând 68 de milioane de copii până în 2050
Malnutriția este cea mai gravă criză de sănătate pentru copii la nivel mondial. Iar schimbările climatice nu vor face decât să agraveze situația. O spune cofondatorul gigantului Microsoft și filantropul miliardar Bill Gates.
Până în anul 2050, 40 de milioane de copii vor suferi de creștere întârziată. 28 de milioane vor suferi de epuizare severă și alte ireversibile forme de malnutriție.
Malnutriția va fi agravată de schimbările climatice, a declarat marți Fundația Bill & Melinda Gates într-un raport.
Bill Gates, despre alimentația corespunzătoare în primii ani de viață
„Dacă nu primești alimentația corectă, atât în perioada intrauterină, cât și în primii ani de viață, nu te poți recupera niciodată complet”, a declarat Gates într-un interviu online pentru Reuters de săptămâna trecută.
Miliardarul spune că lipsa unei alimentații adecvate ar putea afecta capacitatea fizică și mentală a copilului. Copiii care nu primesc suficientă hrană adecvată sunt, de asemenea, mai vulnerabili la boli precum rujeola, malarie și la moarte prematură.
„Aproximativ 90% din efectele negative ale schimbărilor climatice se manifestă prin sistemul alimentar. Există ani în care culturile eșuează din cauza secetei sau a excesului de ploi”, a spus Bill Gates.
Fundația miliardarului va dona 8,6 miliarde $ pentru sistemul de sănătate la nivel global
Miliardarul a vorbit înainte de publicarea raportului anual al Fundației Bill și Melinda Gates, „Goalkeepers”, care urmărește progresul în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite, legate de reducerea sărăciei și îmbunătățirea sănătății.
În 2023, Organizația Mondială a Sănătății a estimat că 148 de milioane de copii au suferit de creștere întârziată și 45 de milioane de epuizare severă. Fundația Gates a declarat în ianuarie că plănuiește să cheltuiască mai mult pentru sănătatea globală în acest an decât oricând înainte. Circa 8,6 miliarde de dolari, în condițiile în care alte eforturi de finanțare stagnează!
Anterior, miliardarul a avertizat că omenirea s-ar putea confrunta cu o nouă pandemie după cea de coronavirus.
Citește și: AVERTISMENTUL lui Bill Gates: „Dacă evităm un mare război, va urma o pandemie”