Stoltenberg: Indiferent de rezultatul alegerilor americane, SUA rămân un aliat puternic în cadrul NATO
Statele Unite ale Americii vor fi mereu un aliat puternic și credibil în cadrul Aliantei Nord-Atlantice, indiferent de rezultatul alegerilor americane, subliniază secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Înainte de prima dezbatere din cadrul alegerilor americane dintre Joe Biden şi Donald Trump, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg a ținut să precizeze că Statele Unite sunt un aliat de încredere.
„Statele Unite vor rămâne un aliat puternic al NATO, indiferent de rezultatul alegerilor americane, pentru că este și în interesul de securitate al SUA. O alianță puternică este bună atât pentru Europa, cât și pentru Statele Unite”, a declarat Stoltenberg pentru RFI.
Rugat să comenteze avertismentul fostului preşedinte Donald Trump, Stoltenberg a susținut următoarele:
„Criticile fostului președinte Trump nu au fost împotriva NATO. Au fost îndreptate împotriva aliaților care nu alocă suficiente resurse la bugetul comun de apărare. În prezent, acest lucru s-a schimbat”, a spus Stoltenberg.
Actualmente, 23 din cei 32 de membri au dat 2% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru cheltuielile militare ale Alianței Nord-Atlantice. Conform unui acord semnat miniștii apărării în 2006, toate statele membre sunt obligate să plătească această contribuție.