Stratfor: Interesele geopolitice ale marilor puteri, printre cauzele fenomenului global anticorupție
Tradiția abuzului de puterea politică în scopuri personale datează din antichitate, ca și dezbaterea dacă corupția este un viciu cultural necesar în dezvoltarea unei țări sau un cancer care ar trebui stârpit pentru ca o societate să progreseze. Un subiect mai puțin dezbătut, însă, este ce se află în spatele actualului curent anticorupție.
În ultimul an, numeroase scandaluri au fost expuse, campanii anticorupție au fost lansate, anchete aprofundate și lideri înlăturați de la putere din cauza unor acuzații de corupție. Gigantul petrolier Petrobras din Brazilia, acum cea mai îndatorată companie din lume, este în centrul celui mai mare scandal de corupție din istoria țării, zeci de afaceriști și politicieni, inclusiv șefii celor două Cemere ale Parlamentului și președintele Dilma Rousseff, fiind anchetați.
În Mexic, președintele Enrique Pena Nieto este în atenția opiniei publice după ce a acordat contracte mari unor companii care i-au vândut case în condiții favorabile și după ce a anulat brusc un contract cu un consorțiu chinez din cauza acuzațiilor de corupție, precum și după evadarea traficantului de droguri Joaquin „El Chapo” Guzman.
În Guatemala, o comisie de anchetă anticorupție susținută de SUA a forțat demisia președintelui Otto Perez Molina, iar în Honduras, o altă investigație anticorupție condusă de SUA a doborât una dintre cele mai bogate și mai influente familii din țară.
La Zurich, o anchetă americano-elvețiană l-a înlăturat de la conducerea FIFA pe cel considerat cândva intangibil, Sepp Blatter, pentru acuzații de mită.
În România, premierul Victor Ponta abia își păstrează fotoliul, în timp ce este judecat pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Iar Guvernul moldovean deja fragil riscă să fie înlăturat în orice clipă de protestele față de dispariția a peste un miliard de dolari din sistemul bancar.
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, recurge la toate pârghiile instituționale posibile pentru a neutraliza acuzațiile de corupție formulate împotriva sa, a fiului său și a unui grup de foști miniștri, înaintea alegerilor de duminică.
Lista ar putea continua, dar tendința se poate distinge: la nivel global, într-o gamă largă de circumstanțe, pare că ia amploare un fenomen menit să expună și să distrugă corupția, comentează Stratfor, adăugând că întrebarea care se pune acum este „De ce?”. Se poate presupune că lumea se curăță și că organizațiile internaționale de promovare a bunei guvernări și reporterii de investigații, ajutați de rețelele de socializare, au mai mult succes în mobilizarea opiniei publice pentru a le cere mai mult liderilor săi. Dar nimic nu este atât de simplu. Chiar și în cazurile menționate, există diferențe majore în ceea ce privește etapa de dezvoltare economică a ficărei țări, climatul politic intern și circumstanțele geopolitice, continuă analiștii.
La o examinare mai atentă, se poate observa că aceste acțiuni au loc pe fondul declinului economic, al competiției politice interne sau la încurajările unor puteri mai mari din exterior, care au propriile interese geopolitice, menționează Stratfor.
Astfel, în perioade de dezvoltare economică, corupția devine posibilă la cel mai înalt nivel, dar în condiții economice mai dificile, competiția economică va crește, iar societatea civilă va fi mai conștientă de abuzurile puterii politice. Așa s-a întâmplat de exemplu în Turcia, Brazilia și Mexic, unde odată cu izbucnirea crizei financiare în 2008-2009, au fost expuse scandaluri majore, iar percepția publicului asupra corupției la nivel înalt a crescut.
În alte cazuri, interesele unor puteri mai mari din exterior în state mai mici de la periferia lor pot influența eforturile anticorupție mai mult decât ciclurile economice. În Ucraina, de exemplu, protestatarii care au îndurat frigul în Piața Independenței pentru a-l înlătura de la putere pe președintele Viktor Ianukovici au fost motivați de acțiunile flagrante ale acestuia, dar nu ar fi reușit probabil fără sprijinul unor agenții de informații occidentale interesate să scoată Rusia din unul dintre cele mai sensibile puncte aflate la periferia sa.
În Republica Moldova, o coaliție fragilă a partidelor proeuropene se confruntă cu furia protestatarilor, mulți dintre ei susținuți de Rusia, din cauza unui scandal major de corupție care ar putea oferi Moscovei un avantaj într-o altă zone de confruntare cu Occidentul, prin răsturnarea Guvernului.
Sprijinirea organizațiilor anticorupție se transformă într-un instrument util de politică externă pentru Washington. În România, un important aliat al Occidentului de la periferia fostei URSS, cunoscut pentru corupția înrădăcinată, SUA au cooperat îndeaproape cu serviciul român de informații pentru a consolida Direcția Națională Anticorupție. Contrar tuturor așteptărilor, DNA a reușit să înlăture mai mulți oficiali de rang înalt și să lase politicieni fără imunitate, iar în prezent încearcă să-l înlăture pe premierul în exercițiu, scrie Stratfor. Din punctul de vedere al Occidentului, dacă România este mai stabilă politic și mai favorabilă investițiilor străine, va deveni mai imună la influența Rusiei și va sta mai confortabil în tabăra occidentală.
Examinarea factorilor care stimulează corupția și a forțelor care contracarează abuzul de putere politică în scopuri personale nu va oferi o explicație simplă sau unică. În unele cazuri, inițiativele anticorupție sunt ceva mai mult decât o campanie politică, evaporându-se în câțiva ani, în alte cazuri, corupția este atât de răspândită încât schimbările economice și politice au un impact redus. Dar o tendință mai puțin cunoscută, aflată în creștere, arată cum țările care stau în umbra unor puteri mai mari pot fi manevrate prin anchete și proteste anticorupție către interese geopolitice mai ample, conchide Stratfor.