Studenții ucraineni au realizat un clip impresionant, în care le explică tinerilor ruși ce se întâmplă cu țările lor

Publicat: 27 01. 2015, 20:05

Dacă Rada de la Kiev a adoptat, marți, un document prin care Rusia este desemnată oficial „stat agresor”, o reacție la fel de puternică, fie și simbolică, a venit și din partea studenților ucraineni. Mai mulți tineri au realizat un mesaj video adresat colegilor ruși, îndemnându-i să se informeze corect și să aibă curajul să apere adevărul, scrie agora.md.

„În țara noastră, e război. În acest moment, mor și soldații voștri, și soldații noștri. Asigurați-vă de informația pe care o citiți, analizați și încercați să vedeți dacă este adevărată”, spune o studentă în fața camerei de luat vederi.

„Cu un an în urmă, a fost dat jos regimul dictatorial al lui Ianukovici; era corupție totală”, a adaugat un alt tânăr. „Conducerea a refuzat să mai meargă pe drumul integrării europene, mass-media a fost cenzurată și era prezent haosul în sistemul polițienesc. Toate acestea au provocat stundeții să iasă la un protest pașnic, care până la urmă s-a adeverit a fi unui sângeros. Ne-a fost foarte frică”, a mai spus el.

O altă studentă a făcut referire în mesajul său la sancțiunile impuse Rusiei de Uniunea Europeană și de Statele Unite ale Americii.

„Chiar nici până astăzi nu v-ați dat seama de ce UE și SUA au impus sancțiuni Rusiei? Pentru că pentru ei este importantă viața umană”, a afirmat ea.

Clipul studenților din Kiev, publicat pe YouTube, a adunat peste 56.000 de vizualizări în doar 24 de ore.

Deputații ucraineni au votat, marți, pentru numirea Rusiei drept un „stat agresor”, un gest care oficializează poziția Ucrainei privind implicarea explicită a trupelor rusești în estul țării. În plus, Parlamentul ucrainean a îndemnat comunitatea internațională să facă același lucru, pentru a da dovadă de solidaritate și pentru a pune presiune pe Rusia.

În acest context, Uniunea Europeană a amenințat marți Rusia cu noi sancțiuni, denunțând „responsabilitatea” sa în „deteriorarea situației în estul Ucrainei”, în special după atacul asupra orașului-port Mariupol, relatează AFP.

Șefii de state și Guverne din UE le-au solicitat miniștrilor Afacerilor Externe, care se reunesc joi la Bruxelles, să „evalueze situația și să ia în considerare orice acțiune adecvată, în special noi sancțiuni”.

Totodată, liderii europeni și-au exprimat „preocuparea față de deteriorarea situației securității și umanitare în estul Ucrainei” și au condamnat „moartea unor civili în bombardamentul asupra orașului Mariupol”.

Un atac cu rachete asupra acestui oraș, comis de separatiștii proruși, s-a soldat cu 30 de morți sâmbătă. Mariupol este ultimul mare oraș din estul separatist aflat sub controlul Kievului, iar cucerirea sa ar deschide un coridor între Rusia și Crimeea anexată, potrivit MEDIAFAX.

Rebelii au lansat o nouă ofensivă în ultimele zile, cucerind în special aeroportul din Donețk, la 22 ianuarie. Opt civili au fost uciși în acest oraș, după bombardarea unui troleibuz. Nouă soldați au fost uciși și alți 29 răniți, în ultimele 24 de ore, în confruntările din est, a anunțat marți un purtător de cuvânt al armatei ucrainene.