Prima pagină » Știri externe » Studiu: Sunt 13.865 de arme nucleare în lume. Lista celor nouă țări care le dețin

Studiu: Sunt 13.865 de arme nucleare în lume. Lista celor nouă țări care le dețin

Studiu: Sunt 13.865 de arme nucleare în lume. Lista celor nouă țări care le dețin
Un studiu realizat de două universități a arătat că, în cazul unui război nuclear între India și Pakistan, între 50 și 125 de milioane de oameni ar muri doar în prima săptămână.

Consecințele pe termen mediu și lung ale unui asemenea conflict ar fi devastatoare pentru tot restul lumii, deoarece mediul ar fi afectat grav.

Un raport al Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI) arată că în lume sunt în acest moment 13,865 de arme nucleare, mai puține cu 600 decât în 2018. Totuși, studiul arată că cele nouă puteri nucleare își modernizează rapid arsenalul, astfel încât mai puține astfel de arme nu înseamnă neapărat și o lume mai sigură.

În prezent, Rusia și SUA dețin 90% din armele nucleare ale lumii. Rusia are 6.490 de unități, iar SUA deține 6.185.

Dintre statele care dețin arme nucleare, cinci sunt recunoscute oficial, fiind membre ale Treaty on the Non-Proliferation of Nuclear Weapons (NPT). Este vorba despre: Rusia, SUA, Franța, China și Marea Britanie.

Alte patru țări dețin, de asemenea, astfel de arme: India, Pakistan, Israel și Coreea de Nord.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme