SUA a primit o ofertă neașteptată din partea Coreei de Nord
Coreea de Nord a propus duminică negocieri la nivel înalt cu Statele Unite, centrate pe programe contestate privind armele nucleare și calmarea tensiunilor în peninsulă, la câteva zile după anularea bruscă a unei reuniuni între oficiali ministeriali de la Phenian și Seul, relatează AFP.
„Propunem negocieri la nivel înalt între Nord și Statele Unite pentru asigurarea păcii și calmarea tensiunilor în Peninsula Coreeană”, a declarat Comisia pentru apărare națională într-un comunicat difuzat de agenția de presă nord-coreeană KCNA.
Nordul vrea să aibă „discuții serioase cu privire la o serie de subiecte, inclusiv scopul Statelor Unite de a ajunge la o lume fără arsenal nuclear”, afirmă comunicatul, presând Washingtonul să fixeze ora și locul întrevederilor.
Dar „statutul nostru de putere nucleară va fi păstrat până când amenințările nucleare care vin din exterior vor înceta total”, avertizează Comisia pentru Apărare, cerând Statelor Unite să renunțe la sancțiunile împotriva Nordului. „Toate evoluțiile viitoare depind în întregime de o decizie responsabilă din partea Statelor Unite”.
Washingtonul a semnalat, vineri, că standardul pentru o reluare a negocierilor cu Coreea de Nord a fost ridicat de tensiunile recente și a cerut din nou Phenianului „acțiuni concrete” pentru calmarea îngrijorărilor privind armamentul său nuclear.
Analiștii consideră puțin probabil ca Washingtonul să accepte această ofertă a Phenianului, dacă acesta din urmă nu adoptă o acțiune concretă în vederea denuclearizării, condiție sine qua non impusă Statelor Unite pentru a începe un dialog cu Nordul.
„Statele Unite au repetat în mai multe rânduri că nu sunt interesate doar de un simplu dialog”, subliniază Yang Moo-Jin, profesor la Universitatea de Studii Nord-Coreene din Seul. „Nu cred, prin urmare, că Washingtonul va răspunde acestei oferte, mai ales dacă ea nu a fost precedată de negocieri în culise” între cele două părți.
Președintele chinez Xi Jinping, a cărui țară este singurul aliat cu greutate al Coreei de Nord, apreciază, ca și omologul său american Barack Obama, că Phenianul trebuie să înceapă o denuclearizare, a anunțat consilierul pentru securitate națională al președintelui, Tom Donilon, la încheierea unei întâlniri între cei doi oficiali, în urmă cu o săptămână, în California.
„Nordul este supus unor presiuni pentru a emite câteva semne de reconciliere pentru a evita să mai fie izolat în această dinamică, mai ales de către China”, a apreciat Kim Yong-Hyun, expert la universitatea Dongguk din Seul.
Președintele chinez urmează să se întâlnească joi la Beijing cu președinta Coreei de Sud, Park Geun-Hye.
Negocierile interministeriale dintre Sud și Nord, care ar fi trebuit să aibă loc miercurea trecută la Seul, au fost anulate în ultimul moment, după ce Sudul a refuzat să se plieze pe exigențele Nordului privind rangul ierarhic al șefului delegației sud-coreene.
Această tentativă de dialog are loc după mai multe luni de tensiuni puternice în peninsulă, provocate de cel de-al treilea test nuclear nord-coreean, la începutul lui februarie.