SUA acuză Iranul de „provocări alarmante”
Președintele aerican, Donald Trump, a ordonat anterior verificarea acordului nuclear iranian.
Administrația Donald Trump a notificat Congresul Statelor Unite că Iranul respectă termenii acordului nuclear din anul 2015, însă șeful diplomației americane, Rex Tillerson, a transmis că Washingtonul va efectua o evaluare completă a înțelegerii.
Iranul a negat în mod repetat acuzațiile occidentului că ar fi încercat vreodată să dezvolte arme nucleare.
Tillerson a acuzat Iranul de subminarea intereselor SUA în Liban, Irak, Siria și Yemen.
„O politică multilaterală a Iranului necesită să ne adresăm tuturor amenințărilor impuse de Iran și este foarte clar că există multiple”, a spus acesta.
Iranul și marile puteri din grupul P5+1 (SUA, M.Britanie, Franța, Rusia, China și Germania) au ajuns, în anul 2015, la un acord privind programul nuclear iranian. Acordul include un compromis între Washington și Teheran care va permite inspectorilor ONU să solicite vizite la obiective militare iraniene, în cadrul efortului de monitorizare, dar nu vor avea dreptul automat de a efectua inspecții inopinate. În cazul în care Iranul respinge o cerere de inspecție, o comisie de arbitraj formată din reprezentanți iranieni și ai marilor puteri va decide dacă vizita trebuie permisă sau nu.