SUA amână acceptarea unor obiecte interzise după 11 septembrie 2011 la bordul avioanelor

Publicat: 23 04. 2013, 13:31
Actualizat: 05 07. 2013, 09:48

Autoritățile americane au anunțat luni amânarea sine die a unei politici controversate în domeniul securității prin care li s-ar fi permis pasagerilor avioanelor să dețină cuțte, interzise la bord în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001, relatează AFP.

Agenția federală pentru Securitatea Transporturilor (TSA) „va amâna temporar punerea în aplicare a unor modificări la lista cu obiecte interzise, prevăzută inițial să intre în vigoare la 25 aprilie”, a anunțat organismul într-un comunicat.

Agenția, care nu anunță o nouă dată, afirmă că vrea să utilizeze acest termen suplimentar atât pentru a ține cont de eventuale observații formulate de reprezentanți ai sectorului aerian, pasagerilor, securității și altor părți vizate, cât și pentru a „continua formarea personalului”.

TSA a provocat o polemică publicând, la începutul lui martie, o nouă listă cu articole care urmau să fie autorizate la bordul avioanelor începând din 25 aprilie.

Pentru prima dată după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, pasagerii ar fi putut să dețină la bord cuțite cu o lamă de cel mult șase centimetri lungime și un centimetru lățime, tacuri de biliard, bastoane de schi, un anumit tip de bâte de baseball, crose de hochei și maximum două crose de golf.

TSA a argumentat că agenți în domeniul securității ar fi putut, astfel, să se concentreze mai bine asupra unor articole reprezentând o amenințare mai mare, ca substanțe explozive, și că această relaxare ar fi permis să nu se mai prelungească în mod inutil timpul de așteptare la porțile de securitate de pe aeroporturi, în contextul în care efectivele din acest domeniu se reduc din cauza tăierilor bugetare.

Asociația reprezentând personalul de bord, care afirmă că numără peste 90.000 de membri, a amintit luni, într-un comunicat separat, că s-a opus încă de la început hotărârii de a autoriza din nou cuțite în avion.

„Statele Unite au interzis toate cuțitele pe cursele comerciale, după atentatele de la 11 septembrie 2001, cu un motiv întemeiat, și anume cuțitele erau armele preferate ale teroriștilor”, iar „toate cuțitele ar trebui să fie interzise în avioane în mod permanent”, a comentat asociația.