SUA avertizează Israelul că este iminent un ATAC iranian cu rachete balistice /Netanyahu admite că urmează zile dificile pentru cetățenii israelieni
Administrația Joe Biden este îngrijorată că Iranul va lansa un atac cu rachete balistice asupra Israelului, ca reacție la bombardamentele israeliene din Liban, soldate cu moartea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, și a unor comandanți militari iranieni.
”Iranul pregătește un atac asupra Israelului. Este iminent. Noi susținem activ pregătirile pentru apărarea Israelului. Un atac direct al Iranului asupra Israelului va avea efecte severe pentru Iran”, a afirmat un oficial din cadrul Administrației SUA, citat, cub protecția anonimatului, de cotidianul The Times of Israel.
”În urmă cu puțin timp, aliații noștri americani ne-au transmis că au observat pregătiri ale Iranului pentru a lansa atacuri cu rachete balistice asupra Israelului”, a confirmat Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene.
Netanyahu admite că nu a reușit eliminarea amenințărilor
Premierul Benjamin Netanyahu a admis că bombardamentele masive contra Hezbollah riscă să genereze noi probleme pentru cetățenii israelieni.
”Urmează zile de mari provocări. Vă cer două lucruri. Unul este să urmați cu strictețe directivele Comandamentului militar central. Salvează vieți. În al doilea rând, trebuie să stați împreună. Vom sta împreună în zilele de încercări care urmează. Vom lupta împreună și vom câștiga”, a afirmat Netanyahu.
Explozii puternice în apropiere de Tel Aviv
Mai multe explozii puternice s-au produs marți în apropierea orașului Tel Aviv. Conform unor surse, rachete lansate de militanți Hezbollah din Liban au căzut în zona Bat Yam, în Marea Mediterană, în apropierea unei plaje. Nu au fost raportate victime.
Anterior, Hezbollah a lansat două rachete de tip Fadi-4 spre Baza militară Glilot, situată în zona Herzliya, la nord de Tel Aviv. Două persoane au fost rănite în atac.
Foto: Shutterstock
Citește și:
Atac BRUTAL în Marea Britanie: o adolescentă a fost stropită cu acid sulfuric la școală