Kuwait, care reprezintă statele arabe în Consiliul de Securitate, a prezentat un proiect de declarație, în care se cerea o „investigație independentă și transparentă” privind incidentele violente, informează site-ul postului France 24.
Zeci de mii de palestinieni au participat vineri la „Marșul întoarcerii”, organizat de mișcarea islamistă Hamas pentru încurajarea revenirii refugiaților palestinieni pe teritoriul israelian.
16 palestinieni au fost împuscați mortal, iar alți peste 1.400 de protestatari au fost răniți, cei mai mulți după ce forțele israeliene au folosit gaze lacrimogene și muniție de război pentru a dispersa mulțimea, au anunțat autoritățile palestinienex.
Pe de altă parte, conform autorităților israeliene, aproape toți indivizii împușcați mortal erau militanți „teroriști” cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani.
În plus, declarația sublinia „dreptul de a protesta pașnic” și exprima „regretul (Consiliului de Securitate ONU) pentru moartea palestinienilor nevinovați”.
Reprezentanții Statelor Unite au indicat sâmbătă că Washingtonul nu susține adoptarea declarației, a declarat un diplomat de la ONU.
Proiectul de declarație sublinia necesitatea promovării păcii între Israel și palestinieni pe baza soluției cu două state, unul israelian și altul palestinian.
Ministrul Apărării: „În ceea ce privește o comisie de anchetă, nu se va întâmpla”
Avigdor Lieberman, ministrul israelian al Apărării, a respins duminică apelurile pentru inițierea unei anchete privind incidentele violente din timpul protestelor din Fâșia Gaza, în cursul cărora 16 protestatari au fost uciși de forțele de securitate israeliene, informează site-ul agenției Dpa.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, organizații pentru protecția drepturilor omului și liderul unui partid de stânga din Israel au cerut inițierea unei anchete privind decesele.
„În ceea ce privește o comisie de anchetă, nu se va întâmpla”, a comentat Lieberman în legătură cu posibilitatea unei investigații.
Ministrul a motivat acțiunile militarilor israelieni, afirmând că aceștia au acționat „exact în conformitate cu procedurile”.
„Oricine nu reprezenta un pericol care se apropia de gardul (de la frontieră) nu a fost împușcat”, a adăugat Lieberman.
Israelul: A fost un act organizat de terorism
Oficialii israelieni au acuzat, sâmbătă, gruparea islamistă Hamas, care controlează Fâșia Gaza, că a lansat o provocare deliberată prin organizarea unui amplu protest în urma căruia cel puțin 16 palestinieni au fost împuscați mortal de forțele de securitate israeliene.
Armata israeliană a mobilizat zeci de lunetiști pentru aceste proteste violente, iar ministrul israelian al Apărării, Avigdor Lieberman, a avertizat că oricine se apropie de gardul dintre Israel și Fâșia Gaza se expune riscurilor.
„Ceea ce am văzut ieri (vineri, n.red.) a fost un act organizat de terorism”, a declarat Ronen Maneli, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene.