Prima pagină » Știri externe » SUA: Colonizarea israeliană în Ierusalimul de Est este „incompatibilă” cu pacea

SUA: Colonizarea israeliană în Ierusalimul de Est este „incompatibilă” cu pacea

SUA: Colonizarea israeliană în Ierusalimul de Est este „incompatibilă
Israelul a anunțat luni accelerarea planurilor de construire a 1.000 de locuințe în Ierusalimul de Est.

„Continuăm să avem o poziție foarte clară: considerăm activitățile de colonizare drept ilegitime și ne opunem fără echivoc oricărei decizii unilaterale care afectează viitorul Ierusalimului”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, care s-a arătat „foarte îngrijorată” de deciza Israelului.

„Liderii israelieni au afirmat că vor susține calea către o soluție a două state, dar acest tip de acțiune este incompatibil cu eforturile pentru pace”, a adăugat ea.

Washingtonul condamnă sistematic instalarea de noi colonii în Cisiordania sau în Ierusalimul de Est. Dar mustrările americane nu sunt însoțite de sancțiuni și Israelul rămâne aliatul cel mai apropiat al Statelor Unite.

Deși „uneori nu suntem de acord cu acțiunile Guvernului israelian, în special în problema coloniilor”, totuși, „legăturile noastre sunt de neclintit”, a recunoscut Jennifer Psaki.

Israelul a anunțat luni accelerarea planurilor de construire a 1.000 de locuințe în Ierusalimul de Est, tensionând și mai mult atmosfera în partea palestiniană a orașului, anexată și ocupată.

Palestinienii vor să facă din Ierusalimul de Est capitala statului la care aspiră, în timp ce comunitatea internațională apreciază drept ilegală anexarea și ocuparea acestei părți a Orașului Sfânt de către Israel.

Autor

Citește și