SUA: Cunoscută cântăreață, acuzată de hărțuire sexuală. Ce le făcea dansatorilor
Trei dintre dansatorii cântăreței americane Lizzo o acuză pe aceasta de hărțuire sexuală și că ar fi creat un mediu de lucru ostil.
Aceștia o mai acuză și de hărțuire rasială și religioasă în urma unor incidente petrecute între 2021 și 2023 și i-au intentat un proces în instanță artistei.
Dansatorii o acuză pe Lizzo – o interpretă cunoscută pentru promovarea diversității în materie de aspect fizic – că a atras atenția asupra creșterii în greutate a unei dansatoare și că a certat-o, apoi a concediat-o pe aceasta.
În plângerea depusă la o instanță din Los Angeles, cei trei dansatori spun că și coordonatoarea echipei lui Lizzo, Shirlene Quigley, ar fi încercat să își impună convingerile religioase și i-ar fi insultat pe cei care au făcut sex înainte de căsătorie. Quigley, mai spun reclamanții, ar fi discutat în public despre virginitatea unuia dintre dansatori și le-ar fi povestit fantezii sexuale artiștilor.
Lizzo, acuzată că și-ar fi pus dansatorii în ipostaze delicate
În plângere nu este menționat clar dacă Lizzo știa despre acuzațiile legate de Shirlene Quigley, dar reclamanții susțin că artista cunoștea nemulțumirile lor legate de ea, potrivit avocatului Ron Zambrano.
„Modul uluitor în care Lizzo şi echipa ei şi-au tratat artiştii pare să contravină cu tot ceea ce reprezintă Lizzo în mod public, în timp ce în privat îşi ruşinează dansatorii şi îi înjoseşte în moduri care nu sunt doar ilegale, ci şi absolut demoralizante”, a spus Zambrano.
Mai mult, dansatorii susțin că, în timpul unui show erotic dintr-un club din Amsterdam, Lizzo și-ar fi pus dansatoarele să atingă artiștii dezbrăcați și să facă alte gesturi nepotrivite cu aceștia, potrivit NBC.
O săptămână mai târziu, după un spectacol la Paris, Lizzo și-a invitat dansatorii într-un club, acolo unde urma să fie organizat un spectacol, se arată în plângere. „Ceea ce Lizzo a omis să menționeze atunci când a invitat dansatorii la acest spectacol a fost că era un bar de cabaret nud”, spun reclamanții, care mai adaugă că, deși spectacolul respectiv a fost unul cu valoare artistică, au fost „șocați” de faptul că Lizzo nu le-a spus de la început la ce vor asista, negându-le, astfel, posibilitatea de a nu participa la eveniment.
Reprezentanții artistei nu au comentat până în prezent acuzațiile.
Sursa foto: Profimedia