Prima pagină » Știri externe » VIDEO | Statele Unite au doborât presupusul balon-spion chinezesc care a intrat în spaţiul aerian al țării / Reacția Beijingului

VIDEO | Statele Unite au doborât presupusul balon-spion chinezesc care a intrat în spaţiul aerian al țării / Reacția Beijingului

Balonul chinezesc, despre care Pentagonul susţine că este un unul „spion”, a fost doborât de un avion de luptă al armatei americane, deasupra Oceanului Atlantic.

Preşedintele Joe Biden a afirmat că a solicitat doborârea balonului „cât mai curând posibil”, după ce a aflat miercuri de faptul că dispozitivul neidentificat survolează teritoriul SUA, a declarat un oficial american.

În prezent, se încearcă recuperarea conținutului balonului din largul coastelor Carolinei, unde acesta a fost doborât.

Armata americană a doborât balonul suspect de spionaj chinezesc deasupra Oceanului Atlantic, notează CNN.

„China îşi exprimă nemulţumirea puternică şi protestul faţă de utilizarea forţei de către SUA”

„China îşi exprimă nemulţumirea puternică şi protestul faţă de utilizarea forţei de către SUA pentru a ataca aeronavele civile fără pilot. Partea chineză a informat în repetate rânduri partea SUA după verificarea faptului că dirijabilul este pentru uz civil şi a intrat în SUA din cauza forţei majore – a fost complet un accident”, se arată în comunicatul, care a fost publicat duminică dimineaţa.

„China a cerut în mod clar SUA să se ocupe de asta în mod corespunzător, într-o manieră calmă, profesionistă şi reţinută. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Apărare al SUA a declarat, de asemenea, că balonul nu va reprezenta o ameninţare militară sau personală pentru personalul de la sol. China va proteja cu hotărâre drepturile şi interesele legitime ale companiilor relevante, rezervându-şi în acelaşi timp dreptul de a avea reacţii suplimentare necesare”, a spus ministerul.

„Fenomene aeriene neidentificate” în spațiul aerian al SUA

Pentagonul a anunţat sâmbătă, 4 februarie, că un al doilea balon de spionaj chinez a fost detectat, de această dată deasupra Americii Latine, potrivit CNN și The New York Times. SUA anunțaseră vineri, 3 februarie, prezența unui prim balon de spionaj chinez în spațiul aerian american.

Balonul spion chinez care a fost depistat deasupra Statelor Unite continentale a generat îngrijorare profundă în Capitol Hill, în parte pentru că a venit în urma unui raport clasificat adresat Congresului, care a menționat mai multe incidente de spionaj aerian pe teritoriul SUA cu tehnologie aeriană avansată, relatează The New York Times.

Raportul clasificat către Congres de luna trecută a notat cel puțin două incidente ale unei puteri rivale care efectuează supraveghere aeriană cu ceea ce părea a fi o tehnologie de ultimă oră necunoscută, potrivit oficialilor americani. Deși raportul nu menționează concret nicio țară suspectă de aceste activități, doi oficiali americani au spus că supravegherea a fost probabil efectuată de China.

Raportul despre ceea ce agențiile de informații numesc „fenomen aerian neidentificat” s-a concentrat pe mai multe incidente despre care se crede că sunt de supraveghere. Unele dintre aceste incidente au implicat baloane, în timp ce altele au implicat drone quadcopter.

China susține că baloanele sunt destinate cercetărilor meteorologice

Guvernul chinez a declarat vineri că balonul chinezesc descoperit săptămâna aceasta deasupra Statelor Unite a fost destinat în principal cercetărilor meteorologice. Cu toate acestea, oficialii americani au spus că apreciază că este vorba despre un dispozitiv de colectare de informații, deși nu unul care ar putea aduna genul de informații sensibile pe care sateliții avansați de recunoaștere chinezi le colectează deja.

Multe țări folosesc tehnologia de spionaj aerian pentru a culege date despre statele rivale, precum și despre aliați și parteneri și pentru a analiza părți îndepărtate ale globului. Dar practica poate duce la crize diplomatice și la tensiuni militare mai mari atunci când merge prost.

SUA urmăresc un presupus balon chinezesc de supraveghere, aflat la mare altitudine, care zboară deasupra zonei continentale a Statelor Unite, au afirmat, joi, oficiali ai Apărării, o descoperire care riscă să pună mai multă presiune asupra relaţiilor SUA-China, deja tensionate, scrie și  CNN.

„Suntem siguri că acest balon de supraveghere la mare altitudine aparţine Chinei. Exemple de astfel de activităţi au mai fost observate în ultimii ani, inclusiv înaintea acestei administraţii”, a spus un oficial american citat de CNN.

Balonul survolează „un număr de situri confidenţiale”

Traiectoria curentă de zbor a balonului îl poartă pe deasupra „unui număr de situri confidenţiale”. Balonul este estimat a avea „valoare adăugată limitată” din perspectiva colectării de informaţii, a menţionat oficialul.

Potrivit aceluiași oficial, SUA „fac totuşi paşi pentru a se proteja faţă de colectarea de informaţii confidenţiale de către spionajul străin. Urmărim de asemenea ce abilităţi ar putea avea în a obţine date şi continuăm să monitorizăm balonul în timp ce zboară deasupra zonei continentale a Statelor Unite”.

Pe de altă parte, Beijingul a declarat sâmbătă, 4 februarie, că survolul controversat al unui balon de observaţie chinez în Statele Unite este folosit ca un pretext pentru „defăimarea” Chinei, informează agenția France Presse, preluată de Agerpres.

„Unii politicieni şi mass-media americane folosesc incidentul ca un pretext pentru a ataca şi defăima China”, a declarat Ministerul chinez de Externe, într-un comunicat.

„China respectă întotdeauna cu stricteţe dreptul internaţional (…) şi nu a încălcat niciodată teritoriul şi spaţiul aerian al unei ţări suverane”, a adăugat ministerul referitor la zborul deasupra Statelor Unite al unui balon de observaţie chinez.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și