SUA investighează dacă Rusia a fost implicată în atacul cu arme chimice din Siria
Întrebat de jurnaliștii de la CNN cum comentează afirmația SUA privind o eventuală complicitate a Rusiei în atacul cu arme chimice din Siria, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a răspuns că „nu este adevărat”. Și Siria a negat orice implicare, susținând că atacul a fost comis de insurgenții susținuți de Occident.
Liderii mondiali s-au împărțit în două tabere în urma atacului cu rachete lansat de SUA asupra bazei aeriane a armatei siriene de la Shayrat, din provincia Homs. În fruntea celor care au criticat decizia lui Donald Trump de a ordona acest atac s-a aflat președintele rus, Vladimir Putin, care a transmis, prin vocea purtătorului său de cuvânt, că acțiunea SUA a fost un „gest de agresiune” care „a încălcat legislația internațională”. La scurt timp după, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a anunțat că suspendă acordul de cooperare aeriană cu SUA în Siria. Acordul avea scopul de a ajuta cele două mari puteri să evite ciocnirile forțelor aeriene în decursul survolării deasupra Siriei, potrivit Reuters.
De cealaltă parte, liderii din Vest l-au sprijinit pe Donald Trump, susținând că președintele Siriei, Bashar al-Assad, se face răspunzător pentru cele întâmplate. În favoarea acțiunii lui Trump s-au poziționat Marea Britanie, Australia, Israel, Turcia, Franța, Germania și România.
O poziție a venit, de asemenea, și din partea președintelui Siriei, Bashar al-Assad, care a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că atacul SUA asupra unei baze militare siriene reflectă un comportament „ridicol și iresponsabil”.
Ulterior, discuțiile ce au urmat în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, care s-a reunit de urgență la cererea venită din partea Rusiei, au fost aprinse. În timp ce ambasadorul adjunct al Rusiei la ONU, Vladimir Safronkov, a transmis că Rusia face apel la SUA să înceteze agresiunea, avertizând că „consecințele pentru stabilitatea regională și internațională pot fi extrem de grave”, ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, a arătat că SUA „au făcut un pas foarte proporțional ieri noapte” și că sunt pregătiți să facă mai mult, dar că speră că „nu va fi necesar”.
Totodată, Haley a acuzat Rusia și Iran că sunt responsabile la rândul lor, pentru că i-au ținut partea lui Assad de câte ori a încălcat limitele. Ea a invocat nu mai puțin de șapte decizii de veto ale Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU, care au ținut partea regimului Assad. De asemenea, a acuzat Rusia pentru eșecul acordului de distrugere a armelor chimice din Siria, arătând că poate supravegherea Rusiei este incompetentă sau poate „regimul Assad ia Rusia de proastă”.
Reamintim că Statele Unite au lansat, în noaptea de joi spre vineri (4:40, ora României), un atac cu rachete asupra unei baze militare din Siria, de unde ar fi fost lansat atacul cu arme chimice de zilele trecute, atribuit administrației al Assad și în care au murit aproape 90 de persoane, între care mulți copii. Șase persoane au murit în urma atacului, conform armatei siriene. Oficiali americani au declarat că trupele rusești au fost informate înaintea atacurilor cu rachete asupra bazei siriene și că loviturile nu au vizat zone unde acestea erau prezente.
Guvernatorul provinciei Homs, unde au avut loc atacurile cu rachetă, a susținut că acestea „servesc intereselor grupărilor armate teroriste”. Prima reacție a lui Putin a venit de la purtătorul de cuvânt al Kremlinului, acesta calificând atacul SUA ca pe o „agresiune” care încalcă legea internațională și a susținut că Siria nu deține arme chimice. El a arătat că relațiile SUA-Rusia vor suferi „daune semnificative”.
România și-a exprimat, prin premierul Sorin Grindeanu și MAE, sprijinul pentru acțiunea SUA, condamnând „ferm” atacul chimic din Idlib.