SUA își cere scuze pentru atacul cu dronă din Kabul, în urma căruia au murit 10 persoane, printre care șapte copii / „Ne vom strădui să învățăm din această greșeală oribilă”
Secretarul american al Apărării a transmis un mesaj prin care anunță rezultatele anchetei privind atacul inițiat în 29 august, în zona aeroportului internațional din Kabul, în urma căruia au murit zece persoane, printre care șapte copii, adresând în același timp scuze oficiale familiilor victimelor și promițând că SUA se va strâdui să învețe din această „greșeală oribilă”.
Atacul din 29 august a fost lansat, potrivit secretarului american al Apărării, Lloyd J. Austin III, „pentru a preveni ceea ce se credea a fi o amenințare iminentă pentru Aeroportul Internațional Hamid Karzai”. Lovitura venea după un alt atac al SUA și după ce peste 170 de persoane între care 13 militari americani fuseseră ucise într-un atac sinucigaş în zona aeroportului din Kabul, revendicat de gruparea Statul Islamic al Khorasan (ISIS-K).
Rezulatele anchetei
„În numele Departamentului Apărării, transmit cele mai adânci condoleanțe familiilor celor care au fost uciși, inclusiv a domnului Ahmadi și organizației Nutrition and Education International, pentru care lucra (o organizație de caritate din California – n.r.)”, a transmis Lloyd J. Austin III, la finalul investigației derulate.
„Știm acum că nu era nicio legătură între domnul Ahmadi și ISIS – Khorasan, că activitățile sale din acea zi erau complet inofensive și în niciun fel legate de amenințarea iminentă cu care credeam că ne confruntăm, și că domnul Ahmadi a fost doar o victimă inocentă, la fel ca ceilalți care au fost uciși în mod tragic. Ne cerem scuze și ne vom strădui să învățăm din această greșeală oribilă”, a transmis secretarul american al Apărării, în comunicatul oficial.
Inițial, oficialii americani declarai că atacul i-a vizat pe militanții suspectați de legături ISIS-K, adăugând că este vorba despre informații inițiale care s-ar putea schimba.
Potrivit informațiilor de atunci, talibanii susțineau că atacul a vizat un atentator sinucigaș care dorea să atace aeroportul din Kabul, unde erau încă în desfășurare zborurile de evacuare supravegheate de soldați americani.