SUA, măturate de uraganul Helene. Bilanțul autorităților: cel puțin 44 de morți!/Valuri de 4,5 metri înălțime au lovit Florida!
Cel puțin 44 de persoane și-au pierdut viața în urma trecerii uraganului Helene prin sud-estul Statelor Unite, potrivit The Mirror. Furtuna, considerată cea mai puternică înregistrată vreodată în zona Big Bend, din statul Florida, a provocat inundații masive și pene de curent care au afectat milioane de oameni.
Helene a atins țărmul joi seara ca uragan de categoria a patra, menținându-și statutul de uragan pentru șase ore după impact, conform Agenției Federale pentru Managementul Situațiilor de Urgență (FEMA).
Centrul Național pentru Uragane a raportat valuri de furtună de peste 4,5 metri în unele zone de coastă ale Floridei.
A fost mobilizată Garda Națională
Furtuna și-a continuat traiectoria distructivă prin Georgia și Carolina, lăsând în urmă un bilanț tragic: 9 morți în Florida, 15 în Georgia, 17 în Carolina de Sud, 2 în Carolina de Nord și unul în Virginia, scrie The Mirror.
Autoritățile au avut sute de operațiuni de salvare, folosind elicoptere, bărci și vehicule mari pentru a ajuta persoanele blocate în zonele inundate.
Guvernatorii statelor afectate au mobilizat Garda Națională și au declarat stare de urgență. În Georgia, peste 150 de drumuri au fost închise și 1.300 de semafoare au fost scoase din funcțiune.
Peste 1,2 milioane de case au rămas fără curent electric în Florida, peste 190.000 în Georgia și peste 30.000 în Carolina. Guvernatorii acestor state și Alabama și Virginia au declarat cu toții situații de urgență.
„Vă rugăm să vă scrieți numele, ziua de naștere și informațiile importante pe braț sau picior cu un marker permanent, astfel încât să puteți fi identificat și familia anunțată. Vă rugăm, vă rugăm, vă rugăm să luați în serios orice ordine de evacuare!”, au anunțat autoritățile americane din comitatul Taylor.
Asiguratorii estimează că pagubele provocate de Helene ar putea ajunge la miliarde de dolari.
Deși furtuna s-a diminuat în intensitate, meteorologii avertizează că pericolul nu a trecut, existând în continuare riscul unor vânturi puternice, inundații și posibile tornade.
CITEȘTE ȘI:
URAGANUL Helene devastează Florida. Trei persoane și-au pierdut viața
Motivul pentru care ciclonul care a devastat Europa cu furtuni și inundații poartă numele „BORIS”