SUA, reacție dură la adresa Rusiei: ”Este exact genul de lucru cu privire la care am avertizat”

Publicat: 06 10. 2015, 10:32

„Suntem foarte preocupați de acest lucru, pentru că este exact genul de lucruri pentru care Turcia își apără drepturile și ar fi putut doborî” aceste avioane, a declarat Kerry în Chile, unde participă la conferința internațională „Oceanul nostru”.

El a precizat că a discutat cu omologul său turc, Feridun Sinirlioglu, și a dat asigurări că va îndemna Rusia să comunice mai bine cu privire la operațiunile sale militare.

„Este exact genul de lucruri cu privire la care am avertizat” și „de aceea am început discuții cu Rusia, pentru a fi siguri că nu există posibilitatea unui conflict accidental”, a precizat secretarul de Stat american.

Anterior, un oficial american din domeniul apărării declarase că nu poate fi vorba despre un accident în ceea ce privește incidentele dintre avioanele ruse și cele turce la frontiera turco-siriană.

„Acest lucru confirmă îngrijorarea noastră profundă în legătură cu ceea ce fac ei acolo. Acest lucru ridică întrebări cu privire la intențiile, comportamentul și profesionalismul lor în spațiul aerian”, a adăugat el.