Prima pagină » Știri externe » SUA se așteaptă la un „atac semnificativ” al Iranului asupra Israelului /Biden și lideri europeni avertizează asupra ”consecințelor GRAVE”

SUA se așteaptă la un „atac semnificativ” al Iranului asupra Israelului /Biden și lideri europeni avertizează asupra ”consecințelor GRAVE”

SUA se așteaptă la un „atac semnificativ” al Iranului asupra Israelului /Biden și lideri europeni avertizează asupra ”consecințelor GRAVE”

Președintele SUA, Joe Biden, a discutat, luni seară, cu liderii din Marea Britanie, Franța, Germania și Italia despre tensiunile din Orientul Mijlociu, în contextul în care Washingtonul se teme de un ”atac semnificativ” al Iranului și al grupurilor islamiste pro-iraniene asupra Israelului, ca ripostă la bombardamentele israeliene din Beirut și Teheran.

”Ne așteptăm la o probabilitate destul de mare a unui atac semnificativ al Iranului și grupurilor afiliate, probabil în următoarele zile”, a declarat luni seară John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Națională de la Casa Albă, citat de cotidianul Haaretz.

Joe Biden și lideri europeni avertizează Iranul

Președintele SUA, Joe Biden, și liderii Marii Britanii, Franței, Germaniei și Italiei au discutat luni seară despre crizele din Orientul Mijlociu.

”Am exprimat susținerea deplină pentru eforturile în curs în sensul reducerii tensiunilor, obținerii unui armistițiu și unui acord de eliberare a ostaticilor din Fâșia Gaza. (…) Toate părțile trebuie să își asume responsabilitățile. Este necesară și furnizarea neîngrădită a asistenței umanitare”, anunță, într-o Declarație comună, președintele american, Joe Biden, omologul acestuia din Franța, Emmanuel Macron, premierul britanic, Keir Starmer, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, și premierul Italiei, Giorgia Meloni.

”Exprimăm susținere pentru apărarea Israelului de o eventuală agresiune iraniană și de atacurile grupurilor teroriste afiliate Iranului. Am cerut Iranului să renunțe la amenințările cu atacuri militare asupra Israelului și am discutat despre consecințele grave pentru securitatea regională dacă va avea loc un astfel de atac”, subliniază liderii din SUA, Franța, Germania, Marea Britanie și Italia.

Administrația SUA a reiterat, luni seară, angajamentul de a apăra Israelul, în contextul riscurilor unor atacuri din partea Iranului și a grupurilor islamiste afiliate, dar a semnalat și continuarea eforturilor diplomatice pentru evitarea unui război de amploare în Orientul Mijlociu.

”Noi menținem angajamentul de a ajuta Israelul să se apere, am mobilizat capabilități militare semnificative în regiune exact în acest scop, dar, în același timp, continuăm eforturile diplomatice pentru a preveni orice escaladare majoră a conflictului. În mod clar, nu vrem să asistăm la atacuri sau riposte”, a declarat, într-o conferință de presă, Vedant Patel, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington.

Iranul a semnalat că nu vrea declanșarea unui război cu Israelul, dar va riposta la uciderea în Teheran a lui Ismail Haniyeh, liderul Biroului politic al Hamas. La rândul său, mișcarea islamistă libaneză Hezbollah intenționează să lanseze un atac masiv asupra Israelului ca ripostă la raidul aerian israelian din Beirut, soldat cu moartea militantului islamist Fuad Shukr.

Citește și:

PUTIN consideră că ”stăpânii occidentali” au ordonat Ucrainei să atace Rusia /Liderul de la Kremlin nu mai vede sensul negocierilor

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și