Prima pagină » Știri externe » SUA se implică în conflictul UE-Marea Britanie, după Brexit

SUA se implică în conflictul UE-Marea Britanie, după Brexit

SUA se implică în conflictul UE-Marea Britanie, după Brexit
Secretarul de Stat american, John Kerry, se va întâlni luni cu Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, și cu șeful diplomației britanice, Philip Hammond, pentru a discuta despre decizia ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Administrația Barack Obama a îndemnat Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană. După referendum, președintele SUA, Barack Obama, a menținut avertismentul că Marea Britanie va ajunge „la capătul rândului” în efortul de a semna un acord comercial cu Statele Unite, pentru că Washingtonul va prefera Parteneriatul cu Uniunea Europeană.

Nu este clar care va fi abordarea șefului diplomației americane în discuțiile cu liderii europeni și britanici. Este posibil ca John Kerry fie să încerce să pledeze pentru o soluție de compromis între Marea Britanie și UE, fie să nu se implice, semnalând doar că Statele Unite vor menține relațiile politice și economice cu ambele părți.

John Kerry a ajuns duminică în Europa, fiind la Roma, unde se va întâlni cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, și cu membri ai Guvernului italian.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Cum îți pot afecta căștile sănătatea auzului și ce poți face pentru a te proteja