SUA sunt îngrijorate de un posibil „angajament militar” al Rusiei în Siria
„Secretarul de Stat a spus în mod clar că, dacă asemenea informații sunt exacte, aceste acțiuni ar putea provoca o escaladre a conflictului”, a subliniat diplomația americană, anunțând că între cei doi a avut loc convorbirea telefonică.
Ministerul rus de Externe a anunțat anterior, într-un comunicat, că cei doi au discutat sâmbătă la telefon despre lupta împotriva grupării islamiste Statul Islamic (SI), în Siria.
În cursul consversației, care a avut loc „la inițiativa americană”, Lavrov și Kerry au evocat „diverse aspecte ale situației din Siria și din jurul acestei țări, dar și obiectivele luptei împotriva SI și altor grupări teroriste”, afirmă ministerul rus.
Șefii diplomațiilor rusă și americană au vorbit, de asemenea, despre „cooperarea” dintre Moscova și Washington în vederea „susținerii eforturilor ONU vizând lansarea unui proces politic în Siria”, potrivit aceleiași surse.
Lavrov și Kerry „s-au pus de acord să continue contactele strânse cu privire la soluționarea conflictului sirian”, care s-a soldat cu peste 240.000 de morți de la începutul lui martie 2011 și care a determinat jumătate din populație să părăsească țara, o componentă importantă a crizei refugiaților cu care se confruntă Europa.
În ultimele săptămâni, consultări diplomatice s-au succedat în vederea găsirii unei ieșiri din criza din Siria, inclusiv o întâlnire tripartită fără precedent, la începutul lui august, la Doha, între șefii diplomațiilor americană, rusă și saudită.
Miniștrii saudit și iranian de Externe au fost primiți, ulterior, la Moscova, la fel ca și reprezentanți ai foartei eterogenei opoziții siriene – opozanți în exil, opozanți din interiorul țării și opozanți tolerați de regimul lui Bashar al Assad, unul dintre cei mai importanți ai lui Vladimir Putin în regiune, pe care acesta îl susține.