SUA trimite încă 250 de militari din trupele speciale în Siria

SUA trimite încă 250 de militari din trupele speciale în Siria
Publicat: 25/04/2016, 16:08
Actualizat: 26/03/2019, 03:12

În urma acestei anunț, efectivul forțelor americane în Siria ar urma să ajungă la aproximativ 300 de militari. Decizia a fost anunțată de Obama în cadrul unui discurs ținut la târgul de tehnologie organizat la Hanovra, la finalul unui tur diplomatic de șase zile prin Arabia Saudită, Marea Britanie și Germania.

Trupele americane vor avea rolul de a antrena și asista trupele locale implicate în lupta cu forțele organizației teroriste Stat Islamic,dar nu vor lupta efectiv cu rebelii a adăugat președintele american. „Credem că angajamentul SUA de a trimite trupe speciale suplimentare poate avea un rol crucial”, a mai spus Obama, care a adăugat că scopul urmărit de Washington este ca tot mai multe forțe arabe sunnite să se alăture trupelor kurde care luptă împotriva Statului Islamic.De altfel, în octombrie 2015, la scurt timp după implicarea Rusiei în Siria, SUA au trimis în nordul țării 50 de militari din trupele speciale. Scopul lor, scrie BBC, pare să fi fost tocmai cel prezentata acum de președintele american.

Obama a lansat și un apel la o implicare mai activă a statelor europene și a aliaților NATO în lupta împotriva organizației teroriste.

Gruparea Stat Islamic controlează zone extinse în Siria și Irak, inclusiv orașele Mosul, în Irak și Raqqa, în Siria, și s-a dovedit a fi o amenințare de luat în seamă în Europa, revendicând atentatele teroriste de la Paris și Bruxelles, din noiembrie anul trecut, respectiv martie anul acesta.

Situația din Siria a fost o temă majoră în cadrul discuției, de duminică, între președintele american și cancelarul german, Angela Merkel. După întâlnirea cu Merkel, Obama s-a declarat „profund îngrijorat” de reizbucnirea violențelor în Siria, unde forțele guvernamentale sprijinite de ruși au intensificat bombardamentele asupra zonelor controlate de rebeli din jurul orașului strategic Alep. Rebelii au denunțat deja încălcarea accordului de încetare a focului din partea președintelui Assad și a forțelor ruse, iar negocierile de la Geneva între guvernul sirian și opoziție au oprit.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
A murit Christoph Daum, fostul antrenor al Naționalei de fotbal. O boală gravă l-a răpus...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Nu folosi acest obiect din camera de hotel. Riști să pleci acasă cu boli serioase
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ed Sheeran a făcut senzație la București! Ce surpriză de proporții le-a pregătit fanilor: ”Nu-mi...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cel mai recent truc promovat în online pentru prevenirea ridurilor: masajul