SUA va menține 10.000 de militari în Afganistan timp de doi ani după 2014
Statele Unite intenționează să mențină 10.000 de militari în Afganistan pentru o perioadă de doi ani după încheierea misiunii de luptă a NATO la sfârșitul lui 2014, au anunțat miercuri Wall Street Journal și New York Times, citate de AFP.
Această propunere, prezentată la Casa Albă săptămâna trecută de comandantul forțelor internaționale în Afganistan, generalul Joseph Dunford, este în prezent analizată, potrivit celor două publicații americane.
Punerea sa în aplicare va fi condiționată de semnarea rapidă de către președintele afgan Hamid Karzai a acordului bilateral de securitate (BSA) dintre cele două țări, care definește prezența militară străină în Afganistan după 2014.
O adevărată surpriză este durata de timp luată în calcul pentru desfășurarea misiunii, și anume de doi ani, deși BSA este valabil „până la sfârșitul lui 2024”. Președintele Barack Obama a evocat în trecut o prezență americană „durabilă” în Afganistan.
„Această nouă abordare este menită să ofere timp armatei americane pentru a antrena și consilia armata afgană, permițându-i totodată lui Barack Obama să-și încheie mandatul afirmând că a pus capăt celui mai lung război din istoria Americii”, care a început în 2001, explică Wall Street Journal.
Succesorul lui Barack Obama va fi ales în noiembrie 2016 și își va prelua funcțiile în ianuarie 2017.
Celor 10.000 de militari americani li se vor alătura alți 2.000-3.000 de militari din alte țări NATO, speră Washington, potrivit Wall Street Journal.
Aceste cifre se înscriu în scenariul de 8.000 până la 12.000 de militari evocat în februarie 2013 de către secretarul american al Apărării de la acea vreme, Leon Panetta.
Propunerea generalului Dunford a întâlnit o anumită opoziție la Casa Albă, în special din partea vicepreședintelui Joe Biden, „care s-a întrebat de ce alegerea este între 10.000 și zero, și nimic între cele două”, scrie New York Times.
În 2009, Joe Biden a încercat să se opună trimiterii a 30.000 de militari suplimentari în Afganistan, înaintând propunerea trimiterii a doar 10.000 de militari pentru misiuni de combatere a activităților teroriste.
Aproximativ 37.500 de militari americani și 19.000 din alte state membre NATO se află în prezent în Afganistan.
Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro