SUA vor răspunde masacrului din Siria. „Cei care utilizează arme chimice împotriva bărbaților, femeilor și copiilor fără apărare este necesar să dea socoteală”

Publicat: 28 08. 2013, 10:04
Actualizat: 28 08. 2013, 10:17

Statele Unite s-au declarat marți convinse că regimul sirian a comis atacul chimic de la 21 august, un masacru căruia vor să îi răspundă, foarte probabil militar, dar fără să încerce să îl înlăture de la putere pe președintele Bashar al-Assad, relatează AFP.

Această înăsprire a poziției Washingtonului, în vederea pregătirii terenului unei posibile lovituri împotriva Damascului, este dublată de consultări diplomatice în toate direcțiile susținute de către secretarul de Stat John Kerry.

Vicepreședintele american Joe Biden, aflat într-o vizită la Houston (Texas, sud), a acuzat Siria că se află în spatele atacului chimic de miercurea trecută.

„Nimeni nu se îndoiește că (persoane) nevinovate – bărbați, femei și copii – au fost victime ale atacurilor chimice din Siria. Iar vinovați de această folosire îngrozitoare a unor arme chimice în Siria sunt, fără îndoială, (membrii) regimului sirian”, a declarat Biden, în urma unor declarații similare ale purtătorilor de cuvânt ai Casei Albe Jay Carney și Departamentului de Stat Marie Harf.

Washingtonul avea luni „foarte puține îndoieli” asupra responsabilității Damascului în acest atac, soldat cu sute de morți.

„Știm că regimul sirian este singurul care deține aceste arme, că el a utilizat aceste arme în numeroase rânduri în trecut (…). Președintele (Barack Obama) crede și eu cred că cei care utilizează arme chimice împotriva bărbaților, femeilor și copiilor fără apărare este necesar să dea socoteală”, a subliniat Biden, la fel ca John Kerry, care a declarat luni că recurgerea la armament chimic este „moral interzisă”.

Executivul american urmează să dea săptămâna aceasta publicității o parte a unui raport al serviciilor americane de informații care probează responsabilitatea siriană, au anunțat Carney și Harf.

Regimul sirian neagă în bloc, acuză rebeliunea siriană și găzduiește până duminică pe teritoriul țării o misiune ONU de anchetă în acest sens.

O lovitură împotriva Damascului părea iminentă marți, iar Siria a promis că se va apăra.

Potrivit secretarului american al Apărării Chuck Hagel, Statele Unite au „poziționat elemente pentru a putea răspunde oricărei opțiuni a președintelui”. „Suntem pregătiți”, a oferit el asigurări.

Intervenția ar fi limitată la o campanie punctuală de câteva zile, prin tiruri de rachetă de croazieră de tip Tomahawk de la bordul a patru distrugătoare aflate în largul coastelor Siriei, au declarat pentru AFP o serie de oficiali americani.

Însă „președintele nu a luat încă o decizie”, au insistat Casa Albă și Departamentul de Stat.

Ambele au exclus trimiterea de „trupe la sol” și au subliniat asupra faptului că „posibilitățile examinate nu sunt menite să răstoarne regimul” al-Assad.

În paralel, Obama și Kerry au continuat consultări diplomatice în toate direcțiile cu aliații europeni, canadian, australian și țări arabe, cu scopul de a „răspunde adecvat” Damascului.

Kerry și-a petrecut ultimele cinci zile la telefon, discutând cu aproximativ 30 de miniștri de Externe din țări aliate și cu secretarii generali ai ONU, NATO și Ligii Arabe.

El a discutat, de asemenea, cu miniștrii de Externe rus și sirian.