SUA vor trimite rachete Patriot și avioane F-16 în Iordania pentru manevre militare. O parte din echipamente ar putea rămâne în țară
Statele Unite vor trimite rachete Patriot și avioane de luptă F-16 în Iordania, țară vecină cu Siria, pentru manevre militare, după care unele dintre aceste echipamente ar putea rămâne la fața locului, au anunțat luni responsabilii americani, citați de AFP.
Lansatoarele de rachete Patriot și avioanele F-16 „au primit autorizația de a fi trimise în Iordania pentru exercițiul” denumit „Eager Lion”, a declarat purtătorul de cuvânt al CentCom (comandament central) american, locotenent-colonelul T.G. Taylor într-un comunicat.
„Pentru a spori capacitatea și poziția defensivă a Iordaniei, unele dintre aceste echipamente ar putea rămâne la fața locului după exercițiu, la cererea guvernului iordanian”, a precizat acesta.
Această decizie de a menține echipamente în Iordania ar putea alimenta din nou speculațiile asupra unei eventuale intervenții militare a Statelor Unite în Siria, ceea ce Casa Albă consideră a fi ultima opțiune posibilă.
Responsabilii americani nu au precizat câte F-16 for participa la manevre sau câte vor rămâne apoi în regat.
Statele Unite au susținut deja o operațiune similară la începutul anului în Turcia, când NATO a trimis lansatoare de rachete Patriot de-a lungul frontierei turce cu Siria.
Aceste exerciții din Iordania intervin după mai multe avertismente ale Washington către regimul președintelui sirian, Bashar al-Assad, cu privire la livrările de arme către mișcarea șiită libaneză Hezbollah, susținută de Damasc.
Israel a întreprins raiduri aeriene în Siria pentru a încerca să împiedice aceste transferuri de arme.
Iordania, care adăpostește peste 500.000 de refugiați sirieni, se teme de asemenea de o escaladare a conflictului sirian.
În aprilie, secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a dezvăluit că aproximativ 150 de militari americani au fost trimiși în Iordania începând cu anul trecut, ridicând la peste 200 efectivele prezenței militare americane în regat.
Rachetele Patriot pot doborî rachete Scud sau alte rachete cu rază scurtă care fac parte din arsenalul regimului Assad. Acestea pot fi utilizate de asemenea pentru o zonă de excludere aeriană sau alte operațiuni aeriene.
Luptele continuau să facă ravagii luni în Siria. O rachetă sol-sol a ucis 26 de persoane în nordul Siriei, în timp ce ofensiva dusă de armata siriană, susținută de Hezbollah, împotriva localității rebele Qousseir (vest) intră în cea de-a trei a săptămână.