Süddeutsche Zeitung: Macron și-a pierdut cumpătul /Convocarea alegerilor generează RISCURI, Franța și Germania ar trebui să evite logica populismului
Decizia președintelui Emmanuel Macron de dizolvare a Parlamentului și de convocare a alegerilor anticipate ca reacție la eșecul în scrutinul europarlamentar generează riscuri privind viitoarea orientare politică a Franței, notează publicația Süddeutsche Zeitung, avertizând asupra perspectivei constituirii unei majorități de dreapta în Parlamentul de la Paris.
”Franța nu este Europa, Austria nu este Europa, nici Germania nu este Europa. Aparent, acest lucru trebuie reamintit în ziua următoare alegerilor pentru componența Parlamentului European, în contextul în care politicienii tind să considere scrutinul ca fiind un plebiscit național. În cazul Franței, rezultatul electoral devine element reprezentativ pentru funcționarea națiunii. Faptul că președintele Franței a dizolvat Parlamentul și a convocat brusc alegeri anticipate constituie o decizie calculată superficial care generează riscuri politice majore. Emmanuel Macron a acționat ca și cum asupra Franței s-ar fi abătut un dezastru, ca și cum ar fi în joc destinul țării din cauza rezultatelor alegerilor europarlamentare”, comentează Stefan Kornelius, într-un editorial publicat în cotidianul Süddeutsche Zeitung sub titlul ”Macron și-a pierdut cumpătul”.
”Într-adevăr, decizia președintelui Franței readuce pe ordinea de zi viitorul țării. Dintre numeroasele acțiuni impulsive ale președintelui, aceasta riscă să aibă consecințe dezastruoase”, atrage atenția editorialistul.
Forțele extremiste au creat o normalitate a urgenței politice
Emmanuel Macron probabil a calculat că noile alegeri vor servi ca instrument disciplinar și vor calma situația politică.
”Dar acest calcul este foarte naiv. Extremiștii conduși de Marine Le Pen și de nepoata acesteia, Marion Maréchal, au generat de mult timp în Franța o normalitate a urgenței politice. Iar apelurile la calm ar putea fi tardive. În situația în care, după alegeri, formațiunea Mobilizarea Națională nu va putea fi oprită să formeze guvernul, s-ar ajunge la haos politic în următorii doi ani, până la alegerile prezidențiale”, subliniază editorialistul.
Europa se orientează spre dreapta, dar Franța și Germania nu ar trebui să intre în logica populismului
Aceste alegeri au arătat că în multe state din Uniunea Europeană se acordă prea mare importanță oscilațiilor susținerii politice. În Austria, extremiștii de dreapta consideră succesul lor ca fiind o prefigurare a rezultatelor scrutinului din toamnă.
În Germania, Markus Söder, liderul Uniunii Creștin-Sociale (CSU, centru-dreapta), vrea alegeri anticipate.
”Aceste idei sfidează logica și înțelepciunea, întrucât Macron, Söder și alții intră în logica politicienilor radicali și par să recompenseze populismul acestora. Cei care obțin trei-patru procente în plus nu ar trebui să ceară imediat alegeri anticipate. Este incontestabil faptul că actualul curent politic tinde spre dreapta. Dar ar trebui să fie incontestabil și că alternativa politică la coaliția guvernamentală de la Berlin și Viena nu poate fi radicalismul populiștilor de dreapta”, concluzionează editorialistul, observând că, dacă Macron nu ar fi acționat la nervi, ar fi observat că forțele de extremă-dreapta nu au obținut câștiguri prea mari în Parlamentul European.
Foto: Profimedia
Citește și: