Suedia NU va mai sprijini dezvoltarea Irakului. Situația economică a țării s-a SCHIMBAT

Publicat: 19 07. 2024, 17:24

Suedia a anunțat vineri eliminarea treptată a ajutorului acordat Irakului în proiecte de dezvoltare, motivând decizia prin faptul că situația economică a țării s-a îmbunătățit.

Autoritățile suedeze vor ca până în iunie 2025 să oprească ajutorul acordat Bagdadului pentru dezvoltarea țării post-război, notează publicația Al-Ahram.

„Condiţiile de viață s-au schimbat radical în Irak, într-un sens bun. Acum este o ţară cu venituri medii, care dispune de resurse suficiente, pe care le poate gestiona astfel încât să acopere necesităţile populaţiei. Decizia retragerii finanțării este o oportunitate bună pentru relațiile Irak-Suedia să se extindă în domenii precum comerț, mediu, climă sau migrație”, a declarat ministrul suedez al Cooperării Internaţionale și Dezvoltării, Johan Forssell.

În ultimul deceniu, ajutorul acordat pentru dezvoltarea Irakului s-a ridicat la aproape 260 milioane de euro și a vizat consolidarea instituțiilor democratice din țară, sprijinirea populației și a mediului de afaceri.

Foto: Profimedia

Citește și:

Jurnalistul american Evan Gershkovich, CONDAMNAT în Rusia la 16 ani de închisoare, pe fondul tensiunilor dintre Moscova și Washington