Prima pagină » Știri externe » Summitul G20 din Indonezia. Rishi Sunak, către Serghei Lavrov: ”Ieșiți din Ucraina și puneți capăt acestui război barbar”

Summitul G20 din Indonezia. Rishi Sunak, către Serghei Lavrov: ”Ieșiți din Ucraina și puneți capăt acestui război barbar”

Summitul G20 din Indonezia. Rishi Sunak, către Serghei Lavrov: ”Ieșiți din Ucraina și puneți capăt acestui război barbar”

Premierul britanic Rishi Sunak îl înfruntă pe ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, la summitul G20 care se desfășoară în aceste zile în Indonezia, spunându-i „să iasă din Ucraina și să pună capăt acestui război barbar”. 

Sunak, care se află la prima întâlnire față în față între un prim-ministru britanic și o personalitate de rang înalt de la Kremlin de la începutul războiului, a spus marți că „regimul Putin” a transformat Rusia într-un „paria”.

Este inacceptabil ca o țară să-și invadeze vecinii, să omoare civili și să amenințe cu război nuclear”, a spus el, adăugând că Regatul Unit va sprijini Ucraina „atâta timp cât este nevoie”, potrivit Daily Mail.

Sunak a facut aceste comentarii in prima sesiune de marți, criticand absența președintelui rus la discuțiile de pe insula indoneziană Bali.

„Este notabil că Putin nu s-a simțit capabil să ni se alăture aici. Poate că dacă ar fi făcut-o, am fi putut continua să rezolvăm lucrurile. (…) Rusia să iasă din Ucraina și să pună capăt acestui război barbar. Marea Britanie respinge această agresiune. Vom susține Ucraina atâta timp cît va fi nevoie”, a declarat Sunak.

Lavrov a răspuns, mergând pe aceeași linie a propagandei Kremlinului, potrivit căreia Occidentul ar fi responsabil pentru „războiul hibrid” din Ucraina și că „cererile nerezonabile” ale Kievului sunt de vină pentru „prelungirea acestei situații”.

Diplomatul rus, care a participat la conferință în locul lui Vladimir Putin a sugerat că Rusia încearcă să rezolve criza mondială de alimente și energie, când, de fapt, Moscova este acuzată că a provocat aceste crize.

„Toate problemele sunt cu partea ucraineană”, a spus el la o conferință de presă după încheierea întrunirii de marți. „[Kievul] refuză categoric negocierile și propune condiții care sunt în mod evident nerealiste”, a adăugat Lavrov.

El a mai sugerat că președintele ucrainean Volodimir Zelensky „nu ascultă” sfaturile altor lideri occidentali, spunând că a expus poziția Moscovei în discuțiile cu președintele francez Emmanuel Macron și cu cancelarul german Olaf Scholz.

„Cu cât Ucraina refuză mai mult să vorbească, cu atât va fi mai greu să ajungem la un acord”, a mai adăugat Lavrov.

Zelenski: „Vă rugăm să alegeți calea leadership-ului, și împreună vom implementa formula păcii”

Președintele Volodimir Zelensky, care a participat la conferință de la distanță, a spus că este timpul să punem capăt războiului – dar a adăugat că pacea poate fi atinsă numai atunci când Rusia își va retrage toate trupele de pe tot teritoriul ocupat.

Kievul nu își va compromite suveranitatea, teritoriul sau independența în schimbul păcii, a adăugat Zelensky, în timp ce a cerut eliberarea tuturor prizonierilor ucraineni.

„Sunt convins că acum este momentul în care războiul distructiv început de ruși trebuie și poate fi oprit”, a spus el la summit-ul G20, care are loc pe celebra insulă Bali.

„Vă rugăm să alegeți calea leadership-ului, și împreună vom implementa cu siguranță formula păcii”, a spus Zelenski.

Kievul a salutat, de asemenea, comentariile liderilor chinezi care critică amenințările Rusiei cu utilizarea armelor nucleare, după întâlnirea de luni dintre președintele american Joe Biden și liderul chinez Xi Jinping.

Cei doi lideri „și-au subliniat opoziția față de utilizarea sau amenințarea cu folosirea armelor nucleare în Ucraina”, a transmis Casa Albă într-o minută a întâlnirii din Indonezia din ajunul summitului.

„Armele nucleare nu trebuie folosite și războaiele nucleare nu trebuie purtate”, i-a spus Xi lui Biden, potrivit ministrului de externe al Chinei, Wang Yi, care a fost și el prezent la întâlnire.

Putin a sugerat în repetate rânduri că Rusia ar putea folosi arme nucleare pentru a-și apăra integritatea teritorială, interpretată în Occident ca o amenințare implicită de a le folosi asupra terenurilor pe care Moscova pretinde că le-a anexat în Ucraina.

Vladimir Putin nu participă la discuții, trimițându-l pe Serghei Lavrov în locul său. Kremlinul a dat vina pe programul încărcat al președintelui rus, dar observatorii spun că oficialii încearcă să-l protejeze de condamnarea la care ar fi supus de liderii mondiali.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?